MENIU

Anchetă la Ciorogârla: armele sunt în ţară

Armele sustrase din depozitul de la Ciorogârla sunt încă pe teritoriul României, iar furtul s-a comis în perioada 23-28 ianuarie. Sunt primele indicii ale procurorilor militari după ce au audiat zeci de foşti şi actuali angajaţi ai unităţii militare.

O echipă Realitatea TV a descoperit că la trei zile după furtul arsenalului de la Ciorogârla, paza lasă în continuare de dorit. Reporterii au ajuns până în spatele unităţii, la nici o sută de metri de postul de observaţie. Au reuşit să filmeze minute în şir, fără ca militarul din foişorul de pază să îi observe, ziua în amiaza mare.

Nicolae Dănciulescu, ofiţer în rezervă, a lucrat ani de zile într-o astfel de unitate ne-a explicat cum ar trebui să arate paza într-un astfel de loc.

Potrivit specialiştilor, magazia trebuie să aibă două încuietori,
sistem de alarmare, şi geamuri speciale. Acestea par să fi lipsit însă de la depozitul de la Ciorogârla.

Fostul ministru de interne, Constantin Dudu Ionescu, este de părere că furtul de arme ar putea fi o comandă din altă ţară.

Ancheta de la Ciorogârla este coordonată de ministerul public, unde s+a format o celula de criza.
Mai multe articole despre:
null