Amnesty International şi HRW cer UE şi Canadei să primească deţinuţi de la Guantanamo
Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International şi Human Rights Watch au cerut marţi Uniunii Euroepene şi Canadei să primească 60 de deţinuţi de la Guantanamo, care pot fi eliberaţi, dar riscă să fie torturaţi dacă se întorc în ţările lor de origine, transmite AFP.
"Cei 60 de deţinuţi, originari din ţări precum Algeria, China, Egipt şi Libia, riscă să fie torturaţi sau urmăriţi în justiţie dacă se vor întoarce în ţările lor, deşi administraţia Bush i-a declarat nevinovaţi", a declarat la Bruxelles Reed Brody, purtătorul de cuvânt al HRW.
"Putem spune că Guantanamo este o problemă creată de Statele Unite şi că este datoria lor să găzduiască aceste persoane. Însă multe dintre ele nu doresc să meargă în (Statele Unite - n.red.), având în vedere la câte au fost supuşi de această ţară", a declarat, la rândul ei, Camila Jelbart de la Amnesty International.
Preşedintele Obama a semnat ordinul de închidere a centrului militar de detenţie de la Guantanamo, din Cuba, în decurs de un an, însă Statele Unite trebuie să găsească ţări dispuse să îi primeasca pe deţinuţi, în special pentru cei care nu pot fi trimişi în ţările de origine.
Europarlamentarii le-au cerut ţărilor membre UE să-l ajute pe noul preşedinte americane, însă numai o mică parte din statele europene - Portugalia, Italia, Spania şi Franţa - s-au declarat deocamdată dispuse să primească deţinuţi.
Miniştrii europeni de interne vor aborda din nou acest dosar joi, la Bruxelles.
Mai multe articole despre:
deţinuţi
Guantanamo
Human Rights Watch
Canada
Amnesty International
torturaţi