Telefoanele publice de pe vremea comunismului au ajuns la mare căutare. Cât sunt dispuși amatorii de antichități să scoată din buzunar pentru ele
Nostalgia pentru vremurile apuse a generat un interes crescând pentru obiectele de patrimoniu, iar telefoanele publice din perioada comunistă nu fac excepție. Aceste aparate, odinioară indispensabile în comunicarea cotidiană, au redevenit foarte căutate în rândul pasionaților de antichități, care văd în ele nu doar un simbol al unei epoci trecute, ci și o veritabilă comoară de colecție. Colecționarii sunt dispuși să investească sume considerabile pentru a obține aceste relicve, demonstrând astfel că, în ciuda avansului tehnologic, dorința de a păstra și a aprecia istoria rămâne vie.
Într-o epocă în care rețelele sociale și telefonia mobilă se încadrau la categoria SF, fiecare oraș era dotat cu cabine telefonice publice care permiteau comunicarea prin introducerea unei fise în fantă.
Pe parcursul anilor, în urma schimbărilor post-Revoluționare, aceste cabine au fost înlocuite treptat de telefoanele cu cartelă. Odată cu avansul tehnologiei mobile, numărul cabinelor s-a redus și mai mult. Totuși, unele dintre acestea au supraviețuit, rămânând ca niște martorii tăcuți ai vremurilor trecute, îngropate în gări de provincie sau abandonate în colțuri uitate ale orașelor, unde nimeni nu le acordă atenție de mult timp.
Cei care manifestă un interes pentru aceste relicve sunt colecționarii, dispuși să plătească sume considerabile pentru ele. De exemplu, în anumite anunțuri, unii dintre aceștia sunt gata să ofere până la 6.500 de lei pentru o astfel bucată de istorie.
„Caut acest telefon”, a scris un utilizator pe un grup de Facebook dedicat pasionaților de obiecte vechi.
Cum orice postare pe internet stârnește inevitabil unc omentariu ironic, un internaut a scris: „Mergi în gara Gherla și îl iei cu tot cu perete, că nu mai are cheie să-l dea jos”. „Cu tot cu gară”, a completat încă un comentator.
„Prin vară, s-a vândut pe alt grup cu 6.000 sau 6.500 de lei, nu mai rețin exact. Sunt rare aceste telefoane pentru că majoritatea au fost duse la casat”, a mai scris cineva.
„Vorbiți numai prostii”, i-a răspuns autorul postării, probabil deranjat că trebuie să plătească atât de mult. „Habar n-aveți prețurile și vreți telefoane”, i-a replicat cel care afirmase că telefoanele costă mult, iar ca dovadă a atașat un print screen cu o ofertă mai veche.
„Au fost duse la fier vechi și distruse. Sunt rare. Doar unde au fost prin instituțiile publice ar mai fi”, a scris altul. „Eu l-am montat la poartă în loc de cutie poștală”, a glumit cineva. „În anii '80 se găsea la orice colț de stradă... ăsta era telefonul mobil al anilor '80”, și-a amintit altul. „Când băgai 25 de bani obțineai legătura și îți spunea cât este ceasul”, a scris altcineva.
„Cum să fie un telefon fix, de perete, telefonul mobil al anilor '80? La începutul anilor 80, mai precis în 1982-1983, apar primele telefoane celulare - Mobira (Nokia) Senator și Motorola DynaTAC 8000X. Motorola este menționat ca fiind primul telefon mobil comercial din lume, inclusiv de Enciclopedia Britannica, datorită asemănarilor cu prototipul”, a scris cineva care nu a înțeles gluma cu „telefonul mobil”.
„Ai citit bine în Wikipedia, dar îți garantez ca nimeni în România anilor '80 n-avea mobil... Era o glumă că asta era telefonul mobil al anilor '80”, l-a trezit altul la realitate. „E plin în Timișoara de ele”, a scris altcineva, iar când a fost întrebat unde s-ar găsi a indicat Piața Doina. „În față la Iulius Mall e unul”, a adăugat omul.
Alții au cerut oferte și au întrebat cât e dispus să plătească autorul postării, în timp ce un internaut s-a întrebat la ce ar fi bun un astfel de telefon, dar a făcut și o confuzie. „Ce naiba faci cu el? Eu am văzut unul recent înca fixat în perete, dar este pe portocaliu. Și mereu râd când îl văd.. Cred că l-au lăsat doar de decor acolo! Și mai este unul exact așa la Mănăstirea Râmeț, tot fixat în perete langa poartă mănăstirii, dar în curte. Ăla de la mănăstire chiar era funcțional.”
„Cel portocaliu era cu cartele, cel din imagine este cu monede”, a pus altul capăt confuziei.
„Prin magaziile Poștei sau ale Romtelecom poate mai e vreunul casat, dacă nu s-a aruncat sau dacă nu a ajuns la vreun salariat”, i-a sugerat altcineva. „În gara Caracal se mai găsește”, a spus un internaut.
„Era unul la Brăila, cu trei lei vorbeai cât vrei. Și mai erau alea cu cartelă mare. Mi-au arătat niște studente cum reușeai să reîncarci cartela dând cu ruj pe cartelă. O frecai de păr și se reîncărca”, și-a amintit cineva.
„Eu furam bănuiți din el și mă duceam la cofetarie”, a rememorat altul. „Telefonul copilăriei mele, băgăm monede la greu”, a punctat alt internaut.„Eu făceam bani la ele! Cine știe câte eclere am mâncat și câtă Braga am băut de la ele. Și bani de cinema nu mai vorbesc. Pentru cunoscători bineînțeles”, a scris altul. „La fel, dădeam cu pumnii in ele si picau monezile”, l-a susținut altcineva. „Așa se găsesc cei care au furat pe străzi”, a replicat cineva.