Alegerea celui mai bun credit pe timp de criză
Înrăutăţirea situaţiei economice din ţară îi împinge pe mulţi către poarta băncilor pentru a solicita credite care să-i ajute să treacă peste datorii sau peste majorarea preţurilor. Înainte de a vă grăbi să luaţi un credit care vă este oferit rapid şi fără prea multe formalităţi, asiguraţi-vă că ştiţi totul despre datoria pe care v-o asumaţi.
Un prim pas înainte de a solicita un credit este verficarea ofertelor. Mergeţi la diferite bănci şi cereţi informaţii despre dobândă, modalitatea de plată, comisioane şi cât puteţi fi păsuit de bancă dacă nu reuşiţi să achitaţi la timp ratele. Nu ezitaţi să puneţi câte întrebări doriţi, pentru a fi sigur că aveţi toate informaţiile.
Puteţi apela la un broker de credite, un intermediar între dumneavoastră şi bancă. Acesta este obligat, la fel ca şi funcţionarii băncilor, să vă ofere toate informaţiile pe care le solicitaţi, dar va fi mai dispus să vorbească despre comisioane ascunse sau bnci care ar trebui evitate. Este important să ştiţi că brokerul nu ia bani de la dumneavostră, ci îşi opreşte un procent din comisionul băncii care vă va acorda creditul.
Dacă apelaţi la un credit de nevoi personale pentru cheltuielile curente, ideal ar fi să băgaţi banii într-un cont de economii şi să îi scoateţi treptat, pe măsură ce aveţi nevoie de ei. Astfel, vă puteţi alege şi cu o mică dobândă din aţi putea achita măcar o rată a creditului, dacă nu mai mult.
Notaţi-vă cu atenţie care este data la care trebuie să plătiţi ratele şi încercaţi să nu o depăşiţi. V-aţi putea găsi în situaţia în care veţi mai avea nevoie de credite, aşa că încercaţi să fiţi cu plata ratelor la zi.
Cu toate că poate părea tentant, nu solicitaţi mai mulţi bani decât suma care vă este absolut necesară. Nu pierdeţi din vedere faptul că va trebui să daţi înapoi banii pe care tocmai i-aţi ridicat de la ghişeul băncii.
Evitaţi companiile care vă promit sume mari de bani, fără acte, acordate imediat. Multe dintre acestea vă vor cere să returnaţi, până la sfârşitul plăţii creditului, sume duble sau chiar triple faţă de cea pe care v-au acordat-o.