MENIU

Trei fotbalişti de la Concordia Chiajna au jucat titulari, fiind plătiţi la negru

Fotbalişti fără permis de muncă şi fără contract! Se întâmplă în România lui 2016, chiar în Liga 1. Trei fotbaliști de la Concordia Chiajna au jucat titulari, până la cinci meciuri, fiind plătiți la negru. Totul, cu acordul tacit al Ligii Profesioniste de Fotbal, dezvăluie prosport.ro. Răzvan Burleanu, preşedintele FRF se declară uimit. "Din păcate, noi nu avem pârghii pentru a verifica situaţiile de acest gen care se pretrec în Liga 1,“ le-a spus jurnaliştilor. 

Ucraineanul Artem Milevski, senegalezul Niasse şi nigerianul Odibe au fost folosiţi ilegal sezonul trecut de Concordia Chiajna în patru meciuri de Liga 1 şi în turul semifinalei din Cupa Ligii, scrie prosport.ro.

Documentele publicate de jurnalişti menţionează că echipa a obţinut permisele de muncă şi a încheiat contractele cu cei trei la aproape o lună după ce jucătorii debutaseră în competiţiile interne şi jucaseră deja între patru şi, respectiv, cinci meciuri fiecare.

Contactat de jurnalişti, Gino Iorgulescu, preşedintele LPF nu a dorit să comenteze informaţiile în timp ce Răzvan Burleanu, preşedintele FRF a declarat că orice legitimare trece pe la Ligă. "Sunt uimit de ce aud. Din păcate, noi nu avem pârghii pentru a verifica situaţiile de acest gen care se pretrec în Liga 1," a spus pentru prosport.ro. 

În momentul sosirii celor trei în echipă, Concordia era într-o situaţie foarte grea în Liga 1: pe penultimul loc iar după primele trei etape din play-out, cei de la Chiajna obţinuseră deja şapte puncte. În turul semifinalei de Cupa Ligii, cu Dinamo, jucat pe 10 martie şi încheiat 3-0 pentru Concordia, Odibe, Niasse şi Milevski au fost titulari, iar ultimul a deschis scorul.
 

Conform unei Ordonanţe de Guvern, publicate de prosport.ro, contractul de muncă nu figurează ca şi condiţie de obţinere a avizului de muncă astfel: "cetăţenii străini şi apatrizii pot fi angajaţi prin contract individual de muncă în baza autorizaţiei de muncă sau a permisului de şedere în scop de muncă, eliberată potrivit legii“.

În contextul tragediei din 6 mai care a dus la decesul dinamovistului Patrick Ekeng, prăbușit pe teren, putem trage concluzia că cei trei fotbaliști de la Concordia Chiajna și-au riscat viața în fiecare zi în care au jucat fără contract. 

Mai multe articole despre:
fotbal fotbalişti carte de muncă