MENIU

Cheltuieli record făcute de Franța la JO 2024. Câți bani a folosit Franța pentru măsurile de securitate de la JO 2024

Franţa a făcut cheltuieli masive pentru măsurile de securitate de la JO 2024

Măsurile de securitate puse în aplicare pentru Jocurile Olimpice de la Paris din vara trecută au costat vistieria publică a Franţei cel puţin 1,4 miliarde de euro.

Pe baza documentelor provizorii ale Adunării Naţionale Franceze, ziarul estimează că Poliţia Naţională şi Jandarmeria au absorbit 1,14 miliarde de euro (814 milioane, respectiv 327 de milioane de euro), în timp ce costurile pentru mobilizarea armatei au fost estimate între 300 şi 400 de milioane euro.

JO 2024 de la Paris, care au avut loc între 26 iulie şi 11 august, au avut o medie de 30.000 de agenţi pe zi (inclusiv securitate privată), cu un vârf de 45.000 pentru cele mai emblematice zile, precum ceremonia de deschidere de pe Sena.

La aceştia se adaugă 15.000 de militari, Armata desfăşurând, în medie, în fiecare zi, 20% din întregul contingent din Franţa. Impactul financiar al celor 9.000 de membri ai forţelor aeriene desfăşuraţi în cadrul Jocurilor nu a fost încă evaluat.

Potrivit Le Monde, cheltuielile de securitate au fost mai mari decât estimările guvernului din 2024. Poliţia Naţională a cheltuit cu 328,6 milioane de euro mai mult decât de obicei doar pe costurile salariale, în principal pentru bonusuri economice.

Pe baza aceloraşi documente bugetare ale Adunării, Le Monde subliniază că vistieriile publice franceze au contribuit la Jocuri cu o sumă cuprinsă între 4,2 şi 4,3 de miliarde de euro, dar fără intervenţia Curţii de Conturi care să valideze această estimare.