MENIU

Scandalul milionului de dolari de la FIFA. Ce spune actualul preşedinte al FRF

<p>Răzvan Burleanu</p>

DIICOT face audieri în cazul milionului de dolari dispărut de la FIFA, banii ce reprezentau o finanţare pentru Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi care ar fi fost folosiţi în mod ilegal.

Referitor la cazul semnalat de DIICOT în chestiunea bazei sportive de la Buftea, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat următoarele:

”Este o anchetă în plină desfășurare, așadar nu cred că se cuvine un comentariu. Dacă avem în vedere că procurorii vizează fosta conducere a FRF, atunci precizările chiar că sunt de prisos. La solicitarea anchetatorilor, noi am furnizat toate documentele care ne-au fost cerute și vom sprijini această anchetă și pe mai departe, dacă ne vor fi solicitate și alte informații.”
 
 

Trei oficiali din fotbal au fost deja audiaţi de anchetatori. Potrivit jurnaliştilor de la Prosport, Mircea Sandu ar fi ţinta anchetei DIICOT.

Explicaţii în faţa procurorilor au dat preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, fostul vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Patriţiu Abrudan, şi preşedintele FC Braşov, Cornel Șfaițer. Toţi trei au negat vreo implicare în ancheta DIICOT.

Au pornit pe acest fir al costurilor de construire a bazei de la Buftea, o bază care a fost ridicată în mandatul lui Mircea Sandu, între 2009 şi 2011. Ea a costat 3,5 milioane de euro, spun jurnaliștii sportivi. Lucrările ar fi fost supraevaluate. De exemplu, proiectarea hotelului a costat 600 de mii de euro, de 20 de ori mai mult decât preţul pieţei. Anomaliile nu se opresc aici însă.

Un lavoar ce poate fi cumpărat cu mai puţin de 370 de lei a fost luat cu peste 440 de lei. Un alt exemplu este cabina de duş. O astfel de instalaţie sanitară a costat FRF-ul mai multe de 1500 de lei, adică de trei ori preţul pieţei.

Dumitru Dragomir, audiat la DIICOT. "Nu m-au întrebat nici de bani lipsă, nici de bani furaţi"

Mai multe articole despre:
FIFA DIICOT FRF Buftea Razvan Burleanu