Scandalul FIFA. Blatter a recunoscut acordul pe care l-a avut cu Platini, pentru 1,8 milioane euro
Francezul Michel Platini, președintele UEFA, a declarat într-un interviu pentru Le Monde că deși nu a existat un contract scris, a avut o înțelegere ca între cavaleri cu Joseph Blatter privind suma de 2 milioane franci elvețieni (1,8 milioane euro) primită pentru serviciile de consultanță oferite președintelui FIFA între 1999 și 2002.
Platini, suspendat pentru 90 de zile de Comisia de Etică a FIFA, a admis în interviu că a avut doar o înțelegere verbală cu Blatter, dar a adăugat că asemenea contracte verbale sunt acceptate de legea elvețiană.
''A fost o procedură ca de la bărbat la bărbat. Urma să devină președinte al FIFA. Aveam încredere. Am aflat apoi că în dreptul elvețian, un contract verbal are aceeași valoare ca un contract scris'', a declarat Platini.
Francezul a evocat și negocierea pentru serviciile sale de consilier: ''Cât vrei?, m-a întrebat Blatter. Am răspuns: Un milion. De ce? De ce vrei tu, ruble, lire, dolari. La acea vreme, euro nu exista. El a răspuns: OK, un milion de franci elvețieni pe an''.
Platini a precizat că l-a ajutat pe Blatter în procesul de reformare a programului competițional internațional și în proiectul de susținere a federațiilor sărace, călătorind cu el la diverse acțiuni pe timpul mandatului de patru ani.
Blatter nu a vrut să-i plătească întreaga sumă francezului, în condițiile în care secretarul general câștiga 300.000 franci elvețieni pe an și s-a convenit asupra unui salariu anual de 300.000 franci elvețieni, iar balanța să se încheie mai târziu, ceea ce s-a întâmplat abia în 2011. Șeful finanțelor de la FIFA i-a solicitat lui Platini o chitanță privind banii datorați de Blatter, care s-a conformat și astfel înțelegerea a ieșit la iveală în cel mai nepotrivit moment pentru președintele UEFA, angajat în campania alegerilor la președinția FIFA.
"Nu mai știu dacă am fost plătit cu 300.000 franci elvețieni, eu mă gândeam că erau 500.000 și ei îmi datorau 500.000 pe patru ani, așa că am trimis o chitanță pentru 2 milioane franci elvețieni", a explicat Platini, care a pierdut susținerea unor federații puternice, chiar dacă UEFA s-a declarat solidară cu demersul președintelui său de a-și proba nevinovăția la TAS.
Sursa: Agerpres