Mihaela Buzărnescu: tatăl ei, semnal de alarmă. Anunţ grav
Mihaela Buzărnescu a abandonat în turul al doilea al turneului WTA de la Montreal (Canada), dotat cu premii în valoare de 2,82 milioane dolari, în timpul meciului cu ucraineanca Elina Svitolina, cap de serie numărul 5.
Miki a suferit o entorsă la piciorul drept, în cursul setului al treilea, la scorul de 6-3, 6-7 (5/7), 4-3 în favoarea adversarei sale. Cu ochii în lacrimi, Buzărnescu a primit îngrijiri medicale la marginea terenului, înainte de a fi scoasă din arenă într-un scaun cu rotile, în aplauzele spectatorilor.
Mihai Buzărnescu, tatăl sportivei, a afirmat că participarea Mihaelei la US Open este pusă în pericol, în cazul în care accidentarea se dovedeşte gravă.
"Dacă e entorsă de gradul unu, va fi nevoie de timp mai puțin de refacere. Dacă e de gradul doi, ar fi cam la limită să joace la US Open. Dacă e mai mult, de gradul trei, nu prea este bine. Asta înseamnă că va pierde US Open. În prima fază au diagnosticat-o cu o entorsă de gradul unu sau doi. Dimineață am sunat-o și a zis că o doare, probabil pentru că s-a răcit și mușchiul și piciorul în zona aceea. Va face un RMN care va diagnostica dacă e entorsă de gradul unu sau doi și apoi va face tratatemnul pentru afecțiunea respectivă. Probabil că la cabinetul turneului nu aveau aparatura necesară pentru a face acel RMN", a spus tatăl Mihaelei Buzărnescu la Digisport.