MENIU

Judoka Andreea Chiţu, medaliată cu bronz la Grand Prix-ul de la Dusseldorf

Andreea Chiţu a câştigat medalia de bronz la primul Grand Prix de judo al anului de la Dusseldorf (Germania).

Sportiva antrenată de Florin Bercean, numărul 1 mondial la categoria 52 kg., a învins-o în primul meci pe Hela Ayari (Tunisia), după care, în sferturile de finală, s-a impus, înainte de limită, în faţa sportivei Da Sol Park, din Coreea de Sud.

În semifinala cu Priscilla Neto din Franţa, Chiţu conducea în ultimul minut la puncte, dar adversara a reuşit un atac mai bine cotat şi a câştigat întâlnirea. În meciul pentru medalia de bronz, Andreea Chiţu s-a întâlnit pe tatami cu mongoleza Bundmaa Munkhbaatar, de 7 ori vicecampioană a Asiei. Pentru această performanţă, Andreea Chiţu a primit 120 puncte cu care îşi consolidează prima poziţie în clasamentul mondial IJF, în drumul spre calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din acest an, relatează Mediafax.

Tot vineri, 19 februarie, au mai concurat şi Monica Ungureanu la 48 kg., Corina Căprioriu şi Loredana Ohâi la 57 kg., toate trei fiind învinse în primul meci iar la masculin, categoria 66 kg., Remus Lazea a pierdut în turul doi la vicecampionul mondial Mikhail Pulyaev din Rusia. La întrecerea din Germania participă 546 de judoka din 86 de ţări.