MENIU

Inspectorii Corpului de control al Ministerul de Interne au descins la stadionul Dinamo. Ce verifică

Anchetă la Stadionul Dinamo. Inspectorii Corpului de control al Ministerul de Interne au descins la arena din Capitală, de unde ridică acte privind contractele de asociere dintre clubul sportiv şi echipa de fotbal FC Dinamo. 

Modernizarea stadionului, pentru campionatul european din 2020, este blocată în prezent de disputa privind proprietatea unor spaţii din interiorul arenei.

Altfel, situaţia stadionului Dinamo este tot mai alarmantă. Juventus Colentina, echipă care este pe primul loc în Liga a 2-a și promovată matematic în Liga 1, vrea să profite de situație. Oficialii echipei vor să înscrie stadionul pe lista arenelor care ar urma să fie modernizate, urmând să depună dosarul către FRF și Compania Națională de Investiții, potrivit TV Sport ro. Aceștia speră ca arena echipei din Colentia să se modernizeze dacă situația de la Dinamo nu se va rezolva.

Impasul juridic care ţine pe loc proiectul Dinamo, provocat de acordul de asociere dintre Clubul Sportiv (al Ministerului de Interne) şi SC FC Dinamo (societate în insolvenţă care îi aparţine lui Nicolae Badea), i-a determinat pe oficialii MAI să acţioneze în vederea rezolvării situaţiei dintre cele două părţi pentru ca lucrările la stadionul din "Ştefan cel Mare" să fie demarate într-un timp cât mai scurt.

Sursele Mediafax susţin, însă, că MAI vine şi cu o cerinţă, în cazul în care stadionul va fi reabilitat pentru Campionatul European din 2020, în cadrul căruia Bucureştiul, pe Arena Naţională, va găzdui patru meciuri: trei din grupe şi unul din sferturile de finală. MAI pune la dispozitie stadionul, dar vrea să-l poată folosi la rândul său, considerând că aşa este normal să se întâmple cu un bun al statului.

În urmă cu aproximativ o lună, tot din cauza impasului în care a intrat demararea lucrărilor la stadionul Dinamo, Sevil Shhaideh, vicepremierul României, a declarat, la finalul unei şedinţe în care s-a discutat strategia pentru reabilitarea stadioanelor în vederea EURO 2020, că, dacă clubul Dinamo nu va îndeplini condiţiile necesare reabilitării va fi înlocuit cu cel din Cotroceni. Nicolae Badea, deţinătorul societăţii SC FC Dinamo, a confirmat pentru ProSport, în urmă cu o săptămână, că şi-a dat acceptul pentru modificarea contractului de asociere cu CS Dinamo, dar lucrurile nu s-au finalizat pentru moment.

 

Mai multe articole despre:
stadion dinamo