Gică Hagi a dat lovitura. A reuşit un transfer important
Fostul portar al echipei Petrolul Ploieşti, Peterson Pecanha, a fost achiziţionat de FC Viitorul, a anunţat tehnicianul Gheorghe Hagi.
"Era un jucător de care avem nevoie. Se pliază bine pe stilul nostru. Un portar cu mare experienţă. Sperăm să ne ajute să fim acolo sus", a spus Hagi.
Tehnicianul a precizat că FC Viitorul a obţinut şi serviciile atacantului Vlad Rusu: "L-am mai luat pe Vlad Rusu, care a fost la noi şi care la fel cred că e un vârf cu calităţi foarte bune. Se pliază bine pe jocul nostru. A fost la noi în casă, ştie casa şi s-a maturizat. Sper să dea randament".
Potrivit academiahagi.tv, jucătorii formaţiei FC Viitorul s-au reunit joi seară, întâlnirea având loc la hotelul Iaki în prezenţa stafului administrativ şi tehnic. Echipa are programat primul antrenament vineri după-amiază.