MENIU

Dinamo a oficializat primul transfer în mandatul lui Mircea Rednic

Fundașul albanez Naser Aliji a semnat un contract cu Dinamo București. Aliji a jucat ultima dată în liga secundă italiană, la echipa Virtus Entella.

Naser Aliji are 11 selecții pentru prima reprezentativă a Albaniei. A mai jucat pentru FC Basel, FC Vaduz, Kaiserslautern.

Fundaș stânga, având și cetățenie elvețiană, Naser Aliji (24 de ani) a efectuat în această dimineață vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS) din Capitală și se va alătura lotului pregătit de antrenorul Mircea Rednic în cantonamentul de la Săftica. 7 este numărul oficial cu care Naser Aliji va evolua la Dinamo„, se arată într-un comunicat al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.

17 meciuri a jucat Naser Aliji, sezonul trecut, în Serie B. În această vară, Virtus Entella a retrogradat în divizia a treia, apoi Aliji și-a reziliat contractul cu italienii.

3 titluri de campion al Elveției are Naser Aliji în palmares, cu FC Basel în 2014, 2015 și 2016.