Cum le vorbeşte Mircea Rednic despre Ceauşescu elevilor lui de la Mouscron
Antrenorul român Mircea Rednic încearcă să-și motiveze prin toate metodele elevii de la noua sa echipă, Mouscron, în lupta pentru evitarea retrogradării din prima ligă a campionatului de fotbal al Belgiei, și le vorbește acestora despre perioada în care el a evoluat ca jucător, sub regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu.
În vârstă de 55 ani, Rednic pregătește pentru prima oară în Belgia o echipă aflată în pericol să retrogradeze și recunoaște că "trebuie să-și adapteze metodele". "Avem de disputat 9 finale și am profitat de stagiul de pregătire din Spania pentru a-mi cunoaște mai bine jucătorii și a lucra la capitolul fizic. Le vorbesc, de asemenea, foarte mult deoarece acest nucleu este tânăr și trebuie să creez un spirit de grup. Trebuie să fiu ca un tată pentru a-i face conștienți de responsabilitățile lor", a declarat tehnicianul român pentru radio-televiziunea publică belgiană, conform Agerpres.
"Sunt foarte exigent în privința muncii, iar în afara clubului nu mă interesează viața lor personală. Le-am povestit puțin din viața pe care eu am trăit-o sub Ceaușescu. Ei au încălțăminte... papagal, de toate culorile, pe când noi purtam doar ghete negre și grele, cu știfturi mari. Ne antrenam de două ori mai mult decât acum și doream să ne apărăm blazonul. Trebuia să ne arătăm superiori lumii capitaliste și, ca exemplu, un simplu test Cooper voiam să-l facem mai bine decât cei din Vest", a povestit Rednic.
"Am avut responsabilități, iar dacă ne eschivam eram amenințați și ne temeam pentru familiile noastre. Însă jucătorii de la Steaua și, în cazul meu Dinamo (...), aveam un statut protejat și nu ne lipsea nimic, în timp ce toată populația avea parte de raționalizări. Această viață mi-a oferit valorile și forța necesare pentru a depăși dificultățile", a adăugat el.
Întrebat ce jucători ar cumpăra din Belgia dacă ar avea bugetul necesar, Mircea Rednic i-a menționat printre favoriți pe Alexandru Chipciu, "pentru capacitatea sa de a oferi assist-uri", și pe Nicolae Stanciu, "un adevărat număr 10", ambii evoluând în prezent la Anderlecht Bruxelles.
"Stanciu este un băiat foarte sensibil, pe care îl cunosc de mic. Are presiunea celor 10 milioane (plătite Stelei pentru transferul său — n.red.), chiar dacă și eu am fost surprins de această sumă. Trebuie, însă, să se adapteze, pentru că fotbalul românesc are o intensitate mult mai mică. Dar va deveni un mare jucător", a mai spus Rednic.
Întrebat care sunt cei mai buni jucători pe care i-a antrenat, Rednic l-a menționat în primul rând pe Ștefan Radu. "L-am promovat la 19 ani și joacă de 10 sezoane la Lazio Roma", a precizat tehnicianul român.
Acesta a mai dezvăluit că putea, la un moment, dat să devină antrenor al echipei Steaua București, dar a refuzat oferta, pentru că este un "simbol" al lui Dinamo și i-ar fi fost "imposibil" să facă acest pas. "Rivalitatea este foarte sensibilă. Steaua este cel mai mare club românesc, singurul stabil, însă nu aș fi putut merge niciodată acolo", a mai spus fostul fundaș al lui Dinamo.
Nu același lucru s-ar întâmpla dacă ar primi o ofertă consistentă din China, unde a fost dorit de un club de ligă secundă. "Am refuzat o ofertă de la un club chinez de divizia a doua, care îmi oferise un salariu de 500.000 euro. Pentru 10 milioane euro, nu aș fi spus nu. Însă am înțeles, după ultimele mele probleme de sănătate, că banii nu înseamnă totul în viață".
Rednic a criticat, totodată, recenta decizie a FIFA de a mări la 48 de selecționate numărul participantelor la Cupa Mondială de fotbal, începând din 2016. În opinia sa, această măsură va duce "la scoruri fluviu, nivelul turneului va scădea, iar sportul va pierde".