Christoph Daum a susţinut un curs la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi montane din Braşov
Selecţionerul Christoph Daum şi unul dintre secunzii săi, Ionuţ Badea, au susţinut, miercuri, un curs la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi montane din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, informează frf.ro.
Primul care s-a prezentat în faţa studenţilor a fost Ionuţ Badea. Acesta le-a vorbit celor aproximativ 150 de studenţi despre principiile tehnico-tactice din fotbal, despre cum se face o pregătire fizică bună şi le-a explicat de ce un antrenor trebuie să fie şi un bun psiholog pentru a avea succes.
"A fost o plăcere să mă aflu în faţa acestor studenţi. Mi-am reamintit de anii mei de studenţie, eu fiind la rândul meu un absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, dar a celei din Piteşti", a spus Ionuţ Badea.
Selecţionerul Christoph Daum le-a prezentat studenţilor cursul "Ce pot învăţa din sport societatea şi lumea afacerilor". "Studenţii aceştia sunt o parte din cei care vor influenţa în viitor sportul românesc. Trebuie să avem grijă de ei, să îi pregătim bine pentru dezvoltarea sportului românesc", a spus Daum.
La finalul celor două prezentări, studenţii Universităţii Transilvania şi o parte dintre cadrele didactice care au asistat le-au pus întrebări celor doi şi le-au mulţumit pentru prezenţă.