Un român l-a înjunghiat pe patronul unui local din Veneția, pentru o notă de plată de 30 de euro
Incident șocant la Veneția, provocat de doi românii. Bărbații l-au înnughiat pe patronul unui local, în urma unei confruntări violente provocate de valoarea notei de plată.
Confruntarea a început când doi români s-au luat la ceartă cu un chelner pentru că nu au plătit nota, care fusese cheltuită în întregime pe alcool, scrie Stiri Diaspora.
Patronul, un cetățean de origine indiană, a sărit în apărarea angajatului. Situația a scăpat rapid de sub control când unul dintre români a scos un cuțit și i-a atacat pe patron și pe ospătar, cu toate că aceștia se refugiaseră în local.
Atacatorul a reușit apoi să dispară, iar autoritățile îl caută pe baza declarațiilor martorilor și a imaginilor din camerele de supraveghere.