TRAGEDIE în Bangladesh! Cel puțin 11 morţi într-un incendiu provocat de o explozie de la o moschee
Explozia s-a produs vineri seară când credincioşii musulmani erau pe cale să-şi încheie rugăciunile la Baitus Salat Jame Masjid în districtul Narayanganj, la aproape 25 de kilometri sud de Dacca, a declarat un oficial al poliției naționale. Conform Agerpres, între timp bilanțul a ajuns la 11 morți.
Membri ai Serviciului de Pompieri şi Apărare Civilă, care au stins focul şi au salvat victimele, au declarat că o scurgere de gaz ar fi putut provoca explozia.
"În primul rând, bănuim că gazul acumulat dintr-o ţeavă sub moschee ar fi putut provoca explozia", a declarat responsabilul echipei de stingere a incendiilor Abdullah Al Arefin.
Şase aparate de aer condiţionat din interiorul moscheii de asemenea au explodat, a adăugat el, precizând că a fost lansată o anchetă pentru a determina cauza accidentului.
Mai multe articole despre:
Bangladesh