MENIU

Tăriceanu nu mai crede în sesibilizarea Vestului pe tema Schengen

<p>Tăriceanu</p>

Tăriceanu a declarat că raportul Comisiei LIBE care îndeamnă statele membre UE să aprobe rapid aderarare României şi Bulgariei la spaţiul Schengen va fi adoptat de PE în decembrie, însă are îndoieli că apelul va fi auzit şi implementat.

"Membri ai Parlamentului European reuniţi ieri în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) au adoptat cu 36 de voturi pentru, patru împotrivă şi o abţinere proiectul de „Raport cu privire la aplicarea deplină a prevederilor aquis-ului Schengen în Bulgaria şi România: desfiinţarea controalelor la frontierele interne terestre, maritime şi aeriene (2018/2092(INI))”. Sunt încredinţat că în decembrie acest raport va fi adoptat de plenul Parlamentului, dar mă îndoiesc că acest apel reînnoit, în termenii în care a fost formulat, va fi auzit şi implementat în contextul în care se trage un serios semnal de alarmă că lipsa de consens la nivelul Consiliului UE cu privire la această temă afectează negativ credibilitatea UE şi erodează continuu sprijinul cetăţenilor pentru politicile comune ale Uniunii", a scris Călin Popescu Tăriceanu, marţi pe Facebook.

Acesta a adăugat că raportul Comisiei LIBE aduce în prim plan fapte arhicunoscute de toate statele membre, pe care el însuşi le-a evidenţiat la întâlnirile cu oficialii europeni.

"Prin acest raport de nouă pagini, se reiterează unele fapte arhicunoscute de toate statele UE, pe care le-am evidenţiat cu consecvenţă în contactele de diplomaţie parlamentară cu interlocutori europeni. Între acestea merită menţionată îndeplinirea în totalitate a aquis-ului în toate privinţele şi exercitarea de România a unui rol de membru de facto al acestui spaţiu prin gestionarea Sistemului de Informaţii Schengen la frontierele naţionale în beneficiul tuturor membrilor – creându-se astfel, cu complicitatea oponenţilor aderării, a unui spaţiu Schengen paralel fără libertate de mişcare", a explicat Tăriceanu.

Liderul ALDE mai spune că "reţinem şi avertizarea explicită din partea Comisiei LIBE că nu trebuie acceptate criterii adiţionale de aderare în conexiune cu alte mecanisme sau politici ale Uniunii, în afară de cele prevăzute de Actul de aderare din 2005".

Eurodeputaţii din Comisia Libertăţilor Civile (LIBE) din Parlamentul European au îndemnat luni statele membre ale Uniunii Europene să aprobe rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, conform unui comunicat publicat pe site-ul Parlamentului European.

Ideea iniţială de aderare în două etape a fost respinsă de membrii Comisiei, aceştia optând pentru un act juridic unic, care să permită celor două ţări să devină rapid membre cu drepturi depline.

Planul din două etape presupunea suspendarea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene şi ulterior la cele terestre.

Mai multe articole despre:
Tăriceanu Schengen Comisia LIBE Consiliul UE