MENIU

Raed Arafat face apel la calm: ”Gripa are rata de mortalitate mai mare decât coronavirus”

Începând de joi, realitatea.net va găzdui o nouă emisiune - "România în realitate", în fiecare săptămână. Invitatul primei ediții a emisiunii moderate de Mariana Zberianu a fost dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Raed Arafat a vorbit în prima parte a emisiunii despre subiectul care a creat panică în rândul populației, coronavirus, enunțând măsurile pe care le pregătesc autoritățile în prezent.

”Măsurile au fost anunțate. Am observat că subiectul produce panică și oamenilor le e teamă. Când văd pe cineva care arată asiatic, îl tratează incorect. Este foarte greșit. Cei care vin în România au două soluții: se intră în carantină, ceea ce însemană că ești supravegheat timp de 14 zile. Sau supravegheat la domiciliu. Noi mergem exact pe linia care merg toate statele europene. Abordarea este aceeași. Cei care vin din zone afectate merg direct în carantină, 14 zile.

Construim un stoc foarte important de materiale. Au început procedurile pentru achizițiile de materiale urgente. A fost cazul de la Pantelimon, de ieri, s-au speriat foarte mulți că vine din zona afectată. Nimeni nu a pus în calcul că această boală nu omoară pe loc și mulți și-au revenit. S-a dovedit că este sănătos. Gripa are rata de mortalitate mai mare decât coronavirus. Trebuie să respecte regulile de igienă, să se poarte mască, să se vaccineze. Planurile pentru crearea unui vaccin pentru coronavirus evoluează. Se estimează cam un an până la existența unui vaccin”, a declarat Raed Arafat.

Cât despre eficiența acestor reguli, secretarul de stat a spus că după ce se termină carantina, se face testarea. ”Ne asigurăm că este asimtomatic. Dacă totul este ok, persoana este lăsată să plece acasă. Asta se face și în SUA. Aceste măsuri se fac similar cu ce se face în alte țări. Noi chiar am avut măsuri la limita maximă de supraveghere. Am mers pe o protecție maximă pentru echipaj, pentru toată lumea. 

Apelul meu pentru populație este să evite stigmatizarea, să evite să se uite urât la aceste persoane. Sunt reacții greșite, exagerate și fac foarte mult rău pentru întreaga comunitate”, a fost apelul lui Raed Arafat.