Radu Stroe, vicepreşedintele PNL, a fost exclus din partid
RADU STROE, vicepreşedintele PNL şi fost ministru de Interne, a fost exclus din partid, relatează Realitatea TV.
RADU STROE. Conducerea PNL a decis, marţi, excluderea din formaţiune a lui Radu Stroe, fost ministru de Interne.
Conducerea PNL a votat propunerea de excludere din partid a vicepreşedintelui PNL Radu Stroe după ce grupul deputaţilor liberali a decis să solicite Biroului Politic al PNL să ia în discuţie situaţia fostului ministru de Interne.
Decizia finală în privinţa excluderii lui Stroe din PNL urmează a fi luată în cadrul Delegaţiei Permanente a partidului, conform Statutului PNL.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat că decizia în BPN a fost luată cu 53 de voturi "pentru", 10 voturi "împotrivă", iar un vot a fost nul.
"Toată discuţia a pornit ieri în cadrul grupului PNL de la Camera Deputaţilor, liderul de grup George Scutaru a fost mandatat de colegi să aducă subiectul pe ordinea de zi în Biroul Politic Naţional. Aici colegii i-au reporşat domnului Stroe că în timp noi, tot PNL, toate structurile suntem agrenaţi în această bătălie foarte importantă pentru PNL, domnia sa are altă atitudine, total nepotrivită atât pentru calitatea de vicepreşedinte, cât şi pentru cea a unui fost demnitar foarte important din partea PNL. La votul pe moţiunea simplă privind medicamentele compensate, domnul Stroe a considerat că e bine să voteze împotriva moţiunii simple iniţiată de PNL şi a unei politici susţinute a partidului", a declarat Pocora.
Ea a menţionat că Mircea Ionescu Quintus a susţinut un alt mod de sancţionare a lui Stroe, exprimându-şi însă nemulţumirea faţă de atitudinea acestuia. De asemenea, un punct de vedere în favoarea lui Stroe a mai avut Daniel Chiţoiu.
STROE: Mă aflu la a treia excludere
Stroe a declarat, marţi, că se află la a treia excludere din formaţiunea liberalilor, afirmând că această măsură a fost dorită în prezent de preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Întrebat la a câta excludere este din 1990 până în prezent, Stroe a răspuns: "A treia".
"Am fost exclus în noiembrie 1992, când domnul Radu Câmpeanu a scos PNL din CDR, şi partidul a obţinut 2,37%, şi împreună cu Valeriu Stoica, domnul Enescu, atunci secretar general al partidului, am cerut demisia domnului Radu Câmpeanu şi a Biroului Politic al partidului. Măsura corespunzătoare a fost excluderea noastră în noiembrie 1992. În 1994, azi se împlinesc 20 de ani, tot în aprilie '94, domnul Dinu Patriciu, Ludovic Orban şi alţii de la PL '93 m-au exclus pentru că am început demersurile de fuziune a PNL '93 cu PNL. Au surprins aceste discuţii, negocieri demarate şi au luat măsura excluderii. Astăzi, când eu am constatat că s-a făcut această greşeală cu ruperea USL şi ieşirea PNL de la guvernare, şi exprimând public acest lucru, s-a luat această decizie, asta-i viaţa", a afirmat Stroe.
Fostul ministru de Interne a precizat că nu se consideră un trădător al PNL. "De fapt, domnul Antonescu a fost cel care a dorit acest lucru (excluderea din PNL, n.r.), a fost o propunere a domnului Quintus de suspendare pe 6 luni din funcţia de vicepreşedinte... asta este", a afirmat deputatul liberal, precizând că nu intenţionează să se alăture PSD, ci să revină în PNL.
De asemenea, el a fost întrebat dacă i se va alătura lui Călin Popescu Tăriceanu. "Domnul Tăriceanu nu are nicio platformă, vrea el platforme. Nu, rămân aşa. Platforma economică nu are nicio legătură cu situaţia politică", a mai spus Radu Stroe. El a menţionat că rămâne deputat independent.