PSD, nereguli cu banii de la stat! Ce au descoperit la control Curtea de Conturi și AEP
PSD este campionul neregulilor la cheltuirea banilor primiți drept subvenție de la stat. Asta arată Controlul Autorității Electorale Permanente și al Curții de Conturi. Este vorba de plăți fără semnătura beneficiarului, dar și contracte care ridică mari semne de întrebare, potrivit Realitatea PLUS.
PSD conduce detașat topul neregulilor. Prima problemă descoperită la social-democrați a fost aceea că nu au separați banii primiți ca subvenție de cei încasați din cotizații și donații, potrivit unei analize Europa Liberă.
Conform raportului Curții de Conturi, această amestecare a banilor „n-a permis identificarea distinctă a numerarului pe cele două surse de finanțare”, publică și privată.
Surse politice au declarat că imediat ce încasa banii din subvenție într-un cont, PSD îi muta într-un alt cont în care se aflau și sumele din cotizații. Astfel, nu se mai putea distinge dacă banii de subvenție au fost cheltuiți conform legii.
Actualul trezorier al PSD, senatorul Ștefan Mihu, n-a dorit să comenteze situația financiară, în condițiile în care predecesorul său, Mircea Drăghici, a fost trimis în judecată de DNA tocmai din cauza modului în care a gestionat finanțele partidului. El este acuzat de delapidare și folosirea subvenției în alte scopuri.
Raportul Curții de Conturi a scos la iveală probleme și la contractele de consultanță politică. Toate partidele parlamentare au cheltuit la acest capitol, în 2018, 12.3 milioane de lei. Partea cea mai mare din această sumă revine PSD, peste 10.7 milioane de lei.
În timpul mandatului lui Liviu Dragnea, social-democrații au apelat și la servicii de pază și protecție în valoare de aproape un milion de lei. La verificări s-a descoperit că „documentele prezentate de PSD relevă neconcordanțe între prevederile contractului și serviciile efectiv facturate.
PSD a avut și cele mai mari cheltuieli cu salariile angajaților, peste 3.4 milioane de lei. Făcând o comparație, USR a plătit salarii de 1.5 milioane de lei, PMP de peste 615 mii de lei, iar ALDE 268 mii de lei.