Ponta, anunț de ultima oră despre noul ministru al Finanțelor
Premierul Victor Ponta, președinte al PSD, a afirmat că este posibil ca în cursul zilei de miercuri să desemneze un nou ministru al Finanțelor, condiția principală fiind însă finalizarea proiectelor Codului fiscal și Codului de procedură fiscală.
"Este posibil să-l avem până miercuri. Cu siguranță voi discuta întâi cu președintele Iohannis, care, sigur, are atribuția constituțională de a numi noul ministru. Nu vreau să afle din presă, vreau să afle de la mine numele noului ministru, și după aceea cu colegii din PSD și coaliție și vă vom înștiința și pe dvs. Dacă terminăm Codul fiscal până miercuri, da, ne ocupăm și de persoana ministrului. Acum e important să finalizăm aceste două texte și până atunci cred că găsim și persoana potrivită", a declarat Victor Ponta, luni, la Senat, la finalul unei întâlniri a coaliției de guvernare. Premierul a precizat că și-a informat colegii de coaliție că, "după lupte seculare", toate ministerele au dat avizele și Ministerul Justiției trebuie să dea forma finală a Codului fiscal, alături de Ministerul de Finanțe care este inițiator, formă cu care miercuri Guvernul să fie pregătit să se prezinte în fața Parlamentului, a Senatului, pentru a începe dezbaterile.
"Cred că este un moment extrem de important pentru dezvoltarea noastră în viitor și aș vrea să nu ratăm anul 2015, după trei ani de creștere economică, acum putem să luăm niște măsuri importante pe termen mediu și lung. Dacă le ratăm pe 2015, va fi foarte greu în viitor să mai avem și consens politic, și condiții economice care să ne permită acest lucru. Îmi doresc foarte tare ca aceasta să fie una dintre principalele realizări ale Guvernului pe care îl conduc la momentul la care se va face bilanțul final", a adăugat premierul.
Mai multe pe Agerpres