Ministru român, întâlnire cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. Ce au discutat
Implementarea Planului de creștere a capacității operaționale a NATO (Readiness Action Plan/RAP), precum și agenda summitului de la Varșovia care va avea loc în acest an s-au aflat pe agenda discuțiilor purtate, joi, de ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, și cu secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, la Cartierul General al NATO.
Cei doi oficiali au discutat și despre evoluția situației din Afganistan, în condițiile menținerii misiunii "Resolute Support" și pe parcursul anului 2016, precum și despre provocările de securitate manifestate la nivel global și regional, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN) remis joi AGERPRES.
"În analiza măsurilor de implementare a RAP, ministrul Motoc a evidențiat participarea activă a României, prin suplimentarea și îmbunătățirea contribuției la Forța de Răspuns a NATO cu personal și tehnică militară, inclusiv aeriană, precum și prin creșterea semnificativă a numărului de exerciții internaționale desfășurate pe teritoriul național, ceea ce a permis antrenarea militarilor români împreună cu cei din alte structuri ale Forței de Răspuns. Ministrul Apărării Naționale a arătat că acest ritm ridicat de pregătire va fi menținut și în următorii doi ani", se arată în comunicat.
Totodată, a fost evidențiat și faptul că pe parcursul anului trecut au fost înființate, la București, două structuri aliate — Unitatea de integrare a forțelor NATO (NFIU), care a atins recent capabilitatea operațională inițială, respectiv Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est, activat la 1 decembrie 2015, pentru care declararea capabilității operaționale inițiale este planificată în acest an, urmând ca în 2018 să atingă capacitatea operațională completă, ceea ce va oferi opțiuni suplimentare pentru conducerea misiunilor Alianței în această zonă de la flancul estic aliat.
"În ceea ce privește pregătirea deciziilor politice ale summitului NATO de la Varșovia, a fost evocată necesitatea adoptării de măsuri suplimentare celor deja incluse în RAP în vederea consolidării posturii aliate de apărare și descurajare și a continuării adaptării la noul mediu de securitate", precizează MApN. Ministrul român al Apărării a subliniat importanța care trebuie acordată situației de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre, pentru care trebuie agreate și implementate măsuri pragmatice de apărare și descurajare adaptate specificului zonei.