MENIU

Siegfried Mureșan îi îndeamnă pe românii din Republica Moldova să voteze la alegerile prezidențiale: „Votați pentru o Românie sigură”

Siegfried Mureșan îi îndeamnă pe românii din Republica Moldova să voteze pentru viitorul președinte al României

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a transmis un mesaj puternic adresat cetățenilor români din Republica Moldova, cu doar o zi înainte de turul de scrutin pentru alegerea viitorului președinte al României. Într-o postare pe Facebook, acesta a subliniat importanța prezenței la vot, accentuând legătura strânsă dintre politica de la București și drumul european al Republicii Moldova.

„Dragi cetățeni români din Republica Moldova, vă invit mâine la vot în număr cât mai mare pentru a decide viitorul președinte al României. Vă îndemn să votați pentru un președinte cu adevărat în slujba românilor, pentru un președinte care sprijină cu toate forțele drumul european al Republicii Moldova. Pentru președintele de dreapta care va oferi Republicii Moldova tot sprijinul. Nu irosiți votul pe candidați fără șanse sau fără experiență.

Votați un președinte al siguranței naționale și un adversar categoric al războiului Rusiei în Ucraina. Votați un om pe care Republica Moldova se poate baza. Cine conduce în România contează și pentru Republica Moldova! Vă îndemn să veniți duminică la vot pentru o Românie sigură și prosperă! Pentru o Românie care este alături de Republica Moldova!”, a transmis Siegfried Mureșan.

Mai multe articole despre:
siegfried muresan moldova