Macovei cere Baroului ca Ponta să fie exclus din avocatură
Europarlamentarul Monica Macovei a înaintat, marți, către Baroul București o solicitare prin care cere excluderea premierului Victor Ponta din avocatură, în contextul în care, precizează Macovei, "renunțarea la titlul de “doctor în drept” anulează diploma pe baza căreia a fost primit fără examen în avocatură", informează Realitatea TV.
"Am solicitat astăzi Baroului București să îl excludă pe Victor Ponta din avocatură, întrucât renunțarea la titlul de “doctor în drept” anulează diploma pe baza căreia a fost primit fără examen în avocatură. Dacă Ponta vrea să mai fie avocat vreodată, trebuie să dea examen și să parcurgă toate căile de pregătire, ca orice alt candidat. Ponta nu poate renunța la titlul de „doctor” fără să piardă titlul de conferențiar, fără să fie exclus din profesia de avocat și fără să returneze banii câștigați prin acest furt intelectual, inclusiv prin contractele cu statul pe care le-a avut ca avocat", a scris Monica Macovei pe pagina personală de Facebook.