Klaus Iohannis: PSD încearcă să elimine instituţia preşedintelui din anumite proceduri
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că adoptarea de către Senat a OUG privind Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului de Interne, prin care este eliminat avizul CSAT din numirea și eliberarea din funcție a șefului DGPI, este o eroare, arătând că, în "ultimă instanță", o va ataca la Curtea Constituțională a României (CCR).
"Așa ceva nu se poate, este o eroare, o greșeală cum doriți. Atâta vreme cât instituția este una militarizată nu poate să funcționeze fără aviz CSAT. Punct. Iar, indiferent ce dorește Senatul sau Camera Deputaților, așa funcționează instituțiile în România, conform Constituției și dacă se menține această soluție, care este una neconstituțională, după părerea mea, evident că speța va merge la Curtea Constituțională. (...) În ultimă instanță, voi ataca eu la Curtea Constituțională, dar deocamdată așteptăm să-și revină Parlamentul și să intre în normalitate", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni. El a susținut că acest act normativ a fost adoptat de Senat în această formă din rațiuni politice.
"Eu văd aici o rațiune politică din partea PSD. Este destul de evident după speța cu ANCOM acum speța cu acest serviciu al Ministerului de Interne, se încearcă din partea PSD să se elimine instituția Președintelui, respectiv CSAT din anumite proceduri. Este o eroare", a arătat șeful statului.
Președintele Iohannis a comentat și proiectul prin care șeful statului este eliminat din procedura de numire a procurorilor șefi.
"Deocamdată am observat că s-a oprit parcursul și poate își revin inițiatorii și în această speță", a adăugat el. Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege pentru aprobarea OUG privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) a Ministerului de Interne, cu un amendament al Comisiei de apărare care prevede că șeful acestei structuri este numit și eliberat din funcție de ministrul de Interne.