MENIU

Iohannis, la Belgrad: Toţi românii din Serbia trebuie să fie uniți

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Belgrad, la întâlnirea cu reprezentanţii minorităţii româneşti, că a evidenţiat în discuţiile cu oficialii sârbi că progresele în privinţa statutului acestei minorităţi trebuie continuate şi i-a îndemnat pe toţi românii din Serbia să fie uniţi.

"Mă aflu din nou în regiunea Balcanilor în decurs de o lună. Prin prezenţa mea doresc să subliniez importanţa pe care o acordă statul român acestei zone, comunităţilor de români care trăiesc aici, dar şi determinarea noastră de a participa în mod activ la consolidarea stabilităţii şi cooperării în regiune. Unul dintre punctele principale pe care le-am avut astăzi pe agenda discuţiilor cu oficialităţile sârbe l-a constituit statutul minorităţii române din Serbia. Ştiu că s-au făcut în ultimii ani unele progrese, dar acestea trebuie continuate pentru a veni în întâmpinarea aşteptărilor dumneavoastră. Am evidenţiat clar acest lucru în dialogul cu interlocutorii mei de astăzi, exprimându-mi încrederea că autorităţile sârbe vor întreprinde măsurile necesare în acest sens, măsuri care decurg, de altfel, din angajamentele asumate chiar de aceste autorităţi", a spus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, potrivit Mediafax.

Iohannis a mai spus că statul român are în vedere în demersurile sale faptul că "toţi cetăţenii sârbi care îşi asumă spiritualitatea românească şi legăturile culturale, religioase şi de limbă cu România, indiferent de regiunea din Serbia în care locuiesc sau de denumirea sub care sunt cunoscuţi, români sau vlahi, aparţin minorităţii române".

"Comunitatea dumneavoastră trebuie să se bucure de toate drepturile fundamentale prevăzute în documentele internaţionale. Fie că vorbim de reprezentare, acces la educaţie, serviciu religios sau presă în limba maternă, acestea sunt lucruri la care dumneavoastră trebuie să aveţi acces", a mai declarat preşedintele.

Totodată, șeful statului a subliniat importanţa acordată identificării unor soluţii constructive pentru facilitarea accesului elevilor români, din nord-estul Serbiei la cursurile de limba română.

"Forţa dumneavoastră şi capacitatea de a vă păstra identitatea vine din solidaritate şi înţelegere. De aceea, mesajul meu pentru toţi românii din Serbia este acesta: fiţi uniţi. Este calea prin care românii, loiali statului în care trăiesc, se pot face auziţi ca o voce unitară şi puternică. În actualul context regional, solidaritatea a devenit o valoare extrem de preţioasă. Cred în nevoia de mai multă solidaritate la nivelul Uniunii Europene, pentru a avea o regiune sigură şi prosperă. România îşi manifestă această solidaritate inclusiv prin susţinerea parcursului european al Serbiei, proces care implică şi promovarea drepturilor omului şi protecţia minorităţilor", a mai spus președintele.

Klaus Iohannis se află, joi, într-o vizită oficială în Serbia, având întâlniri cu cu omologul său, Tomislav Nikolić, cu prim-ministrul, Aleksandar Vučić, dar şi cu preşedintele Parlamentului, Maja Gojković.