Dragnea rămâne după gratii! Înalta Curte i-a respins contestația la executare
Instanța Supremă i-a respins și cea mai recentă contestație la executare lui Liviu Dragnea.
Fostul lider al PSD - Liviu Dragnea, încarcerat la Penitenciarul Rahova de opt luni, în dosarul Angajărilor fictive, rămâne după gratii. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respuns contestația la executare.
Dragnea a invocat astăzi decizia CCR prin care s-a stabilit că toate completurile de trei judecători erau ilegale, pentru că nu erau specializate pe fapte de corupție.
Reacția avocatei Flavia Teodosiu
"Miră pe cineva această decizie? Avem la îndemână contestaţia la completul de cinci ulterior. Dacă se respinge şi contestaţia, dl Dragnea va rămâne acolo şi vom vedea ce vom mai face. Asta nu a fost o cale de atac, a fost o contestaţie la executare, definitiv diferită de cale atacă. De altfel asta am şi spus în instanţă, este o contestaţie la executare, care are legătură doar cu detenţia", a declarat Flavia Teodosiu pentru DC NEWS.
În fața instanței, Liviu Dragnea a declarat că are dreptul la un proces echitabil, ca orice om.
”Am crezut și încă mai cred că un om nu poate fi condamnat decât de o instanță constituită legal. Știu că s-a spus în presa că vreau a ies cu orice preț de la închisoare. Puteam plăti un preț, dar nu am a vrut. Cred că și eu am dreptul la un proces echitabil ca orice om”, a spus Dragnea la sediul ÎCCJ.
Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman.