Dragnea, către Liiceanu: O minciună este o minciună! Nu puteți spune că ați mințit doar puțintel
Liviu Dragnea îi răspunde lui Gabriel Liiceanu, după ce scriitorul a explicat, într-un editorial, greșeala făcută la Bruxelles, atunci când a spus că șeful PSD dorește demiterea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
Liiceanu susține în textul publicat că declarațiile sale în fața oficialilor europeni constituie un adevăr, însă recunoaște că ghilmelele folosite au fost o eroare, întrucât Dragnea nu spus cuvintele respective.
Liderul PSD i-a răspuns scriitorului într-un mesaj postat pe Facebook, în care subliniază că “o minciună este o minciună” indiferent cât de mică e.
“Regret foarte mult să îl văd pe domnul Liiceanu persistând într-o minciună care nu îi face deloc cinste. Interpretările sale, potrivit cărora contextul declarațiilor mele ar fi fost altul și că de fapt nu i-ar fi mințit pe oficialii europeni, sunt la fel de jenante precum ale celor care argumentează că x% plagiat nu ar fi plagiat. Nu, domnule Gabriel Liiceanu, o minciună este o minciună, chiar dacă e rostită de un intelectual de marcă – nu puteți spune că ați mințit doar puțintel! Știți mai bine decât mine că adevărul este corespondența între vorbe și realitate. Or, între vorbele pe care le-ați rostit la Bruxelles despre declarațiile mele și ceea ce am declarat în mod real nu există nicio corespondență. Între a spune că în România se face prea mult caz despre funcțiile de șef la cele două parchete și afirmația „exactă” că „trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA” este o uriașă diferență”, a scris social-democratul.
Dragnea subliniază că “într-un stat de drept, mecanismele și instituțiile sunt sau ar trebui să fie mai importante decât persoanele în sine. De aceea, mă surprinde idolatria pe care o manifestați față de doamna Kovesi. Testul suprem al așa-numitei lupte anti-corupție se va da abia când domnia sa nu va mai fi în funcție. Nu decid eu și nici nu mă interesează când va veni acel moment. Dar abia atunci vom putea stabili ceea ce vă doriți și dumneavoastră, anume că procesul combaterii corupției este ireversibil, indiferent cine va conduce vremelnic acea instituție după doamna Kovesi”.
Referitor la eroare privind ghilimelele, șeful PSD susține că se aștepta la mai multă rigoare din partea lui Gabriel Liiceanu: “Bagatelizarea ghilimelelor false pe care le-ați pus în dreptul meu este mai gravă când vine din partea unui șef de editură, de la care ne așteptăm la mai multă rigoare când citează pe cineva. Din cauza unor ghilimele puse prost, unii ziariști au plătit despăgubiri mari, iar alte persoane publice s-au ales cu eticheta de plagiator. Deci nu e, așa... doar o eroare de formă, cum încercați să sugerați”.