Dan Vasile Mihale: DNA, cel mai bun candidat pentru Capitală
Un editorial-pamflet despre clasa politică actuală și candidații înscriși în cursa pentru Capitală.
În lipsa unui candidat viabil pentru postul de primar general al Capitalei, am decis să votez cu DNA, instituția care a reușit să-i decapiteze pe toți primarii de sectoare, mai puțin pe cel de la sectorul 6, dar asta nu se pune, vorba adolescenților miopi, pentru că domnul Rareș Mănescu este oricum o fantomă despre care nu s-a mai auzit mare lucru în ultima vreme.
DNA este un candidat imbatabil, nimeni nu-l poate învinge. I-a venit de hac până și lui Ludovic Orban, eternul candidat de rezervă pentru Primăria Capitalei. După ce a avut atâta răbdare, bietul Ludovic Orban iese din cursă, în urma unui denunț pus parcă la cale de DNA.
Anul acesta, Orban avea șanse reale să ajungă primar. A fost cea mai serioasă nominalizare a liberalilor. Despre prima am mai scris și nu vreau să mă repet. Bușoi a fost un iepure, o diversiune, liberalii au vrut, probabil, să testeze piața sau au crezut în steaua lui Bușoi. Ultima nominalizare îmi confirmă însă bănuiala că liberalii nu mai știu să citească demult în stele. Dar asta este o altă poveste.
Astronomia politică i-a dat peste cap și pe social- democrații lui Dragnea care o țin sus și tare cu Gabriela Vrânceanu Firea. Inițial, am crezut că este o glumă, dar se pare că m-am înșelat. Oamenii cred în steaua ei, deși doamna se cam teme ca DNA să nu-i facă o supriză soțului. Oricum mai au dreptul la două încercări, ca să fie în trend cu liberalii.
Alianța cu UNPR și ALDE reduce însă mult șansele PSD de a veni cu o nominalizare serioasă. Eventuala candidatură a lui Călin Popescu Tăriceanu o scoate din cursă pe Gabriela Vrânceanu Firea Pandele și obligă PSD și PNL să meargă pe o mână moartă.
Dacă intră în cursă Tăriceanu, intră și Băsescu și poate și doamna Monica Macovei. Dacă a încercat la Președinție, merge și la Primărie. Ar fi interesantă lupta, pardon, circul, că de politică nu mai poate fi vorba. Un independent asumat politic, în persoana lui Marian Munteanu, doi talibani politici și o doamnă care pretinde că s-a luptat cu corupția. Spun pretinde, pentru că altfel DNA nu ar fi în tot și în toate. Cu cine să votezi?
Dar poate că social-democrații și-l asumă pe Nicușor Dan? Vă imaginați un duel Nicușor Dan –Marian Munteanu? Eu nu. Ar fi prea plictisitor și derutant. Și rămâne întrebarea: Cu cine să votezi? Și pierzi și circul…