MENIU

Dan Vasile Mihale: Crima cu premeditare Hexi Pharma

<p>Declaraţia şocantă a unui medic privind infecţiile din spitalele din Rom&acirc;nia</p>

Un editorial despre scandalul "Hexi Pharma'' și efectele pe care le produce această atrocitate în sistemul sanitar românesc.

Crima cu premeditare de la Hexi Pharma aruncă sistemul sanitar în aer. La numai șase luni de la tragedia de la Colectiv, sistemul  bolnav și corupt își arată, din nou, fața hâdă. Nu știm deocamdată câți oameni și-au pierdut viața din cauza acestui genocid, dar vom afla la un moment dat. Pentru asta este însă nevoie de voință și solidaritate.

Nimic nu este mai important, în acest moment, ca resuscitarea sistemului sanitar. Fără un sistem sanitar sănătos, suntem morți. Întrega clasă politică, opinia publică, vectorii de imagine trebuie să ia atitudine pentru ca nimeni, niciodată, să nu mai îndrăznească măcar să se gândească la o asemenea atrocitate!

Demisia lui Cadariu este tardivă, iar controalele nu mai rezolvă mare lucru, atâta timp cât dovada crimei este evidentă: Hexi Pharma a diluat dezinfectanții chiar și până la 2500 de ori. Spitalele au fost dezinfectate cu apă chioară. Chirurgii s-au spălat pe mâini cu pseudo-dezinfectanți, în timp ce mafia din jurul Hexi Pharma a prosperat.

Niciunul dintre demersurile făcute până acum nu este îndeajuns pentru pedepsirea acestor criminali. Nici măcar deschiderea unui dosar in rem, în care se cercetează doar faptele. De această dată, trebuie mers până la capăt! În caz contrar, guvernul tehnocrat Dacian Cioloș trebuie să plece, la fel ca și guvernul politic Ponta, după tragedia de la Colectiv. De data aceasta, criminalul Hexi Pharma și complicii săi, oricare ar fi ei și indiferent la ce nivel se află, trebuie să dea socoteală și să se dilueze definitiv din viața publică.

Mai multe articole despre:
null