MENIU

Dacian Cioloş, pentru prima dată la Consiliul European. Cum l-au primit liderii UE

Dacian Cioloş participă pentru prima dată la o reuniune a Consililului European. Acesta a fost primit în termeni amiabili de către liderii UE, după cum se observă într-un material video pe care Cioloş l-a postat pe pagina sa de facebook. Astfel, Angela Merkel, Jean Claude Jucker şi Donald Tusk poartă o conversaţie cu premierul român, înainte de lucrări, Cioloș fiind primit în bune relaţii şi de către David Cameron şi Francois Hollande. Totodată, Federica Mogherini, înaltul reprezentat al UE, a avut o conversație cu Cioloș în sală, cei doi având şi o întâlnire de lucru, înainte de începerea lucrărilor Consiliului European.

Prim-ministrul Dacian Cioloş a postat şi un mesaj în care anunţă care sunt temele de discuţie în cadrul Consiliului, printre care: problema refugiaților, combaterea terorismului, întărirea uniunii economice şi monetare, piața unică și referendumul privind apartenența Regatului Unit al Marii Britanii la UE. Reamintim că este pentru prima dată când un premier român participă la Consiliul European, şi nu şeful statului. Materialul video postat de premier poate fi urmărit în cele ce urmează:

Iată mesajul premierului, redat integral, în care subliniază că se va dezbate şi propunerea de prelungire cu 6 luni a sancțiunilor impuse Federației Ruse:

"Astăzi și mâine reprezint România la Consiliului European de la Bruxelles. Problema refugiaților, combaterea terorismului, întărirea uniunii economice şi monetare, piața unică și referendumul privind apartenența Regatului Unit al Marii Britanii la UE sunt printre subiectele aflate pe agendă.

Vom căuta, de asemenea, adoptarea unei concluzii privind situația din Siria și vom dezbate propunerea de prelungire cu 6 luni a sancțiunilor impuse Federației Ruse.

Prinicipala temă rămâne însă migraţia, un subiect cu sensibilitate politică şi care preocupă atât statele membre cât și pe cele din vecinătate în momentul de faţă. Așa cum am spus și în fața Parlamentului României, poziția mea este una clară: UE trebuie să insiste în primul rând pe înțelegerea și tratarea cauzelor migraţiei, iar apoi pe identificarea măsurilor optime pentru a ţine sub control migraţia ilegală şi necontrolată.

Cred într-o familie europeană puternică și voi face ce îmi stă în putere în calitate de prim-ministru pentru un rol cât mai activ al României în Uniunea Europeană. Este singurul mod în care putem utiliza pe deplin beneficiile integrarii", a scris Cioloş, pe facebook.