MENIU

Cozmin Guşă: Este război total. Perspectiva este sumbră

Consultantul politic Cozmin Guşă a afirmat la Realitatea TV că România a ajuns în prezent, din păcate, acolo unde noi prognozam că se va ajunge după alegerile din 11 decembrie, adică la un război total. "Cetăţenii îşi pierd încrederea în actuala guvernare, apar sisteme de anarhie şi dezorientări ale unor cetăţeni care vor să trăiască într-o ţară în care este plăcut să trăieşti, iar România nu mai este un stat în care este plăcut să trăieşti, din cauza minciunilor", a spus acesta.

Cozmin Guşă a mai precizat că nu este cazul ca actuala opoziţie să încerce acum să capete ceea ce nu a reuşit să obţină la alegerile parlamentare. "Oameni din PNL şi PMP sunt la fel de corupţi ca cei din PSD. Este un gest oportunist din care ar vrea să capete ceea ce nu au reuşit să obţină la alegeri. Nu este cazul să facă acest lucru", a precizat acesta.

"Suntem într-o situaţie foarte complicată în care nu este nevoie doar de înţelepciune şi determinare, pe care nu le mai avem la nivel politic, ci este nevoie de un apel de urgenţă şi de o adunare a celor din statul român", a precizat consultantul politic.

Acesta a mai spus că politicienii au păcălit mereu populaţia înainte de alegeri, iar situaţie este una anormală. "Toată lumea simte că acţiunea de impunere a ordonanţei privind modificare Codului Penal şi a legii graţierii a fost una coordonată pe care nimeni nu doreşte să şi-o asume. Şi acest lucru supără populaţia", a precizat Cozmin Guşă, adăugând că nu este normal ca Liviu Dragnea să vină şi să spună că nu au nicio legătură cu aceste legi, că nu ştiu ce se întâmplă în guvernarea lor.

"Care este ruşinea de nu vor să îşi asume graţiarea şi modificarea Codului Penal. Acum am aflat, prevederile din Ordonanţa de Urgenţă se aplică la puţini oameni, iar treaba cu graţierea nu rezolvă problemele existente. Dorinţa lui Iohannis de a organiza un referendum trebuia respectată", a spus Cozmin Guşă.

Consultantul politic a mai explicat că aşa cum se ştie în justiţie s-au petrecut multe excese, însă nici cei de la PSD nu par credibili, însă nimeni nu vine să spună că nu mai merge şi aşa.

"Nimeni nu vine să taie nodul gordian şi să spună nu mai merge aşa. Cetăţenii simpli îşi pierd încrederea şi vorbesc de cei care îşi doresc singuranţă", a mai spus acesta.

Cozmin Guşă a mai vorbit şi despre relaţia cu partenerii externi care şi-au arătat îngrijorarea faţă de situaţia din România.

"Noi suntem o ţară euroaltantică şi atunci când am acceptat parteneriatul cu Uniunea Europeană şi cu NATO ne-am cedat o parte din suveranitate. Acestă îngrijorare înseamnă un loc în spate pentru România la orice negociere", a spus acesta.

"În urma alegerilor, au fost mandataţi să reprezinte puterea şi trebuie să facă acest lucru cu responsabilitatea nu în interes privat şi nici pentru anumite privilegii", a mai preizat Cozmin Gușă.

Conform acestuia, România are imaginea unui stat eșuat. ”Nici în Republica Moldova nu s-a întâmplat așa ceva, nici în Bulgaria, de care tot râdem, suntem într-un moment în care s-a depășit de mult temperatura de fierbere, iar unii dintre liderii politici care au fost protagoniștii acestor lucruri se ascund", a mai explicat Cozmin Guşă.

Consultantul politic a făcut un apel la o solidarizare a mass-media, la un demers corect şi echilibrat. "Rolul mass-media este esenţial într-o democraţie în a informa corect cetăţenii şi nu de a manipula. Cei care huiduiesc reporterii trebuie să se abţină pentru că mass-media are un rol extraordinar în asemenea momente. Cetăţenii trebuie informaţi corect şi rolul mass media este să nu incinte, dar nici să nu ascundă informaţii pentru anumite interese. Dreptul la opinie este neîngrădit într-o democraţie", a încheiat Cozmin Guşă.