Codrin Ştefănescu, reacţie în cazul M**E: "Băiatul ăsta are nevoie de control!"
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, susţine că Poliţia a procedat foarte bine în cazul bărbatului care şi-a pus un număr de înmatriculare cu un mesaj anti-PSD. El adaugă că, în Suedia, „probabil că nu ştiau ce înseamnă toate literele astea puse una lângă alta”, dar în România nu s-ar fi dat aprobare pentru aşa ceva.
„Se discută prea mult despre o chestiune fără importanţă. Se face prea mult caz pentru ceva care nu există. Posesorul acestui autoturism trebuia să ia în calcul că dacă vii tu din Suedia aici în România, cu un astfel de număr care sfidează aici în România vreo 850 de mii de membri ai acelui partid şi vreo câteva milioane de simpatizanţi, era normal să te gândeşti că, Doamne fereşte, unde mergi prin ţară sunt şi români care susţin acest partid şi care nu tolerează o astfel de abordare, o abordare cretină, în sensul ăsta, mai ales când mergi cu copilul în maşină, adică sunt oameni care sunt total inconştienţi (...). Se face prea mult tam-tam. Când faci o astfel de bravadă încălcând toate legile suporţi şi consecinţele”, a declarat Codrin Ştefănescu, la RFI, citat de News.ro.
Social-democratul consideră că Poliţia a procedat corect, luându-i permisul bărbatului şi făcându-i dosar penal.
Întrebat dacă nu este un abuz faptul că Poliţia l-a oprit pe şofer în trafic de patru ori în câteva zile, aşa cum susţine bărbatul, Codrin Ştefănescu a răspuns:
„Băiatul ăsta eu cred că are nevoie de un control. Vii cu numărul ăsta ilegal, sfidezi o întreagă categorie de oameni şi faci lucrul ăsta cărându-l şi pe copilul minor în maşină, cu riscul că poate unul la fel ca şi tine îţi aruncă cu o piatră în maşină. Sunt total inconştienţi! (...) Poliţia Română şi-a făcut datoria, pur şi simplu a aplicat legea”. De asemenea, Codrin Ştefănescu a cirticat reacţia ambasadei Suediei, care a spus într-un comunicat că bărbatul avea dreptul să folosească plăcuţa de înmatriculare cu mesaj anti-PSD şi în alte ţări din UE: „Ceea ce mă frapează pe mine foarte mult este că întotdeauna trebuie să sară câte o ambasadă cu câte un comunicat (...). Şi în Suedia sunt mai multe partide, care formează o alianţă de guvernare. Eu nu cred că un român vine şi îşi înregistrează în România o maşină cu numărul în sensul ăsta şi merge cu el în Suedia, în care spune la fel, „m...e partidul respectiv!” şi nu cred că poate să intre măcar la graniţă, fără să fie luat direct pe sus. Adică la ei nu-i posibil aşa ceva, la noi însă este posibil lucrul ăsta”.