MENIU

Cioloş: Am zburat de multe ori la Economy. De ce nu putem accepta normalitatea ca normalitate?

Premierul Dacian Cioloş spune că a zburat de multe ori la clasa Economy, că nu se simte confortabil cu toată discuţia din jurul acestui subiect, care nu face parte din campania sa de PR şi că normalitatea ar trebui acceptată ca normalitate, fără speculaţii, scrie News.ro.

”Nici eu nu sunt confortabil cu toată discuţia asta cu clasa Economy. Eu folosesc clasa Economy încă de când lucram la Comisia Europeană. De când sunt PM am zburat de multe ori cu Economy. Dar acum cu fotografia asta (de care eu nu am ştiut înainte să o văd în presă), lumea are impresia că e campania mea de PR. De ce nu putem accepta normalitatea ca normalitate fără atâtea speculaţii?”, a comentat Dacian Cioloş pe pagina de Facebook a Vice Romania, care postase o opinie despre campania de imagine a Guvernului Cioloş, inclusiv referitoare la fotografia în care premierul apare în avion la clasa Economy.

TVR a relatat că premierul Dacian Cioloş a călătorit duminică până în Germania, pentru o vizită oficială, cu clasa Economic a unei curse aeriene de linie TAROM.

Conform sursei citate, când a urcat în avion, Dacian Cioloş a fost invitat de o stewardesă să ia loc la Business Class, dar acesta a refuzat şi a spus că va sta acolo unde i-a fost alocat loc. Întreaga delegaţie oficială, în jur de 8 persoane, a călătorit cu clasa Economic. TVR a publicat şi o fotografie cu premierul în avion la clasa Economic.