MENIU

Cioloş s-a întâlnit la New York cu premierul Republicii Moldova

Premierul Dacian Cioloș a avut vineri dimineață la New York o întâlnire bilaterală cu omologul său din Republica Moldova, Petru Filip, au declarat surse oficiale pentru AGERPRES.

Cei doi au analizat stadiul proiectelor din domeniul economic, care s-au aflat pe agendă în timpul vizitei lui Cioloș la Chișinău de luna trecută, dar și evoluțiile interne și stadiul reformelor din Republica Moldova, cu accent pe măsurile necesare pentru încheierea aranjamentului cu FMI.

Potrivit surselor citate, tot vineri, Dacian Cioloș s-a întâlnit și cu președintele albanez, Bujar Nishani, cu care a discutat despre obiectivul strategic al Albaniei de aderare la Uniunea Europeană, dar și despre posibilitățile de cooperare economică între cele două țări.

Președintele albanez a lansat o invitație companiilor românești să investească în țara sa, mai ales în domeniile energie, turism, agricultură, infrastructură.

De asemenea, conform surselor oficiale citate, în cadrul întâlnirii a fost subliniată importanța asigurării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, context în care partea albaneză a informat că a fost găsită o soluție în ceea ce privește Casa Iorga din Saranda.

Autoritățile române au subliniat de-a lungul timpului importanța finalizării rapide a procesului de retrocedare a Casei Iorga din Saranda, proprietate a statului român, naționalizată după instaurarea regimului comunist în Albania și vândută de autoritățile albaneze unei persoane private după căderea regimului totalitar în 1991.