Cei cinci deputați aleși la alegerile parțiale din 25 mai au depus jurământul
Cei cinci deputaţi aleşi la alegerile parlamentare parţiale din 25 mai, Laura Marin (PSD), Petru Sorin Marica (PSD), Daniel Andrei Gheorghe (PNL), Ovidiu Silaghi (PSD) şi Florică Bîrsăşteanu (PSD), au depus jurământul, miercuri, în plenul Camerei.
Înainte de depunerea jurământului, mandatele celor cinci deputaţi au fost validate de Camera Deputaţilor cu 293 de voturi „pentru”.
Laura Marin a fost aleasă deputat la alegerile parţiale din Galaţi, Petru Sorin Marica - în Hunedoara, Daniel Andrei Gheorghe - Ilfov, Ovidiu Silaghi - Satu-Mare, iar Florică Bîrsăşteanu - Timiş.