MENIU

Adrian Duicu, acuzat de corupţie, va fi suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi

Adrian Duicu

Prefectul judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, îl va suspenda din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi pe Adrian Duicu, în 48 de ore de la primirea notificării privind respingerea recursului la decizia arestării preventive în cazul lui Duicu, acuzat de fapte de corupţie.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Nicolae Drăghiea, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că, deocamdată, nu a primit nicio înştiinţare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu respingerea recursului formulat la decizia de arestare preventivă în cazul lui Duicu, dar că "va respecta legea şi îl va suspenda pe Adrian Duicu din funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi în 48 de ore de la primirea înştiinţării oficiale, transmite corespondentul Mediafax.

"Instituţia Prefectului Mehedinţi respectă în totalitate legea. Până în acest moment, nu avem conform dispoziţiilor legale, înştiinţarea de la Înalta Curte. În momentul în care va veni, avem timpul ca să respectăm exact şi întocmai, în 48 de ore de la primirea înştiinţării", a spus prefectul judeţului Mehedinţi.

Drăghiea a arătat că, potrivit legii, preşedintele CJ va fi suspendat până la definitivarea cauzei aflate pe rolul instanţei.

În cazul în care Adrian Duicu nu îşi va da demisia din funcţie până la pronunţarea unei sentinţe definitive şi irevocabile în cazul procesului, pe fond, mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean va înceta de drept dacă sentinţa este cu condamnare.

Instanţa supremă a respins, joi, contestaţiile faţă de măsura arestării preventive în cazul preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi al omului de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, acuzaţi de fapte de corupţie, astfel că aceştia rămân în arest.

Cei trei au fost arestaţi preventiv în 4 aprilie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracțiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite.

Constantin Ştefan Ponea, şeful IPJ Mehedinţi la data faptelor, este acuzat de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, iar omul de afaceri Constantin Popescu, de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite.

După începerea urmăririi penale şi reţinerea lui Ponea, ministrul Afacerilor Interne a dispus retragerea lui de la comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi şi punerea lui la dispoziţie.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal secretarul Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi, Ştefan Mednyasky, şefa Casei de Asigurări de Sănătate a judeţului, Elisabeta Rolea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Doina Borugă, şi alte şase persoane, având calitatea de suspect.