MENIU

Povestea tânărului devenit celebru după ce a cântat imnul României în gara din Amsterdam

Tânărul Valentin Astănculesei (26 de ani), a devenit cunoscut românilor anul acesta, de Ziua Naţională, când filmarea în care apare interpretând „Deşteaptă-te române” la pian, în gara din Amsterdam, a emoţionat românii de pretutindeni prin intermediul reţelelor de socializare.

A fost un gest normal, după cum aveam să aflăm chiar de la Valentin, care îşi aduce aminte că pe 25 noiembrie se afla în vizită la prieteni în Olanda. În acea zi a văzut instrumentul inslatat în gară şi a interpretat câteva piese clasice, după care, sesizând feed-back-ul pozitiv al oamenilor care s-au oprit să-l asculte, a cântat la clape acordurile imnului naţional.   „Pentru că se apropie 1 decembrie şi pentru că mă bucur de lucrurile petrecute în România în ultimele săptămâni, şi pentru că în gara din Amsterdam am găsit un pian, am cântat imnul împreună cu câţiva olandezi care s-au oprit din drum şi m-au acompaniat”, erau explicaţiile lui Valentin pentru filmarea care a făcut ocolul facebook-ului

Citeste mai mul, pe Adevărul.