MENIU

Copil de doi ani şi jumătate, găsit mort pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră

<p>Canalul Dunăre-Marea Neagră</p>

Un copil în vârstă de doi ani şi jumătate din Medgidia, dispărut joi dimineaţă de acasă, a fost găsit mort pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră, poliţiştii decoperind mai multe leziuni pe trupul băiatului.

Potrivit anchetatorilor, oamenii legii au fost sesizaţi, joi după-amiază, că un băiat în vârstă de doi ani şi jumătate din Medgidia a dispărut de acasă, în jurul orei 10.00.

Poliţiştii au început verificările în acest caz, iar după câteva ore trupul neînsufleţit al copilului a fost găsit pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră, pe nişte pietre, la o distanţă de un kilometru şi jumătate de casă.

Oamenii legii au descoperit că băiatul avea leziuni la cap şi pe abdomen, trupul neînsufleţit al acestuia fiind dus la morgă pentru necropsie şi stabilirea cauzei decesului.

Băiatul provine dintr-o familie numeroasă, fiind vorba despre opt copii care se află în grija mamei.

Poliţiştii şi procurorii constănţeni continuă verificările pentru a stabili împrejurările în care copilul şi-a pierdut viaţa.

Mai multe articole despre:
copil mort canalul Dunare Marea Neagra