Accident grav în Capitală pe șoseaua Giurgiului
Trei tineri au fost răniţi după ce au intrat cu maşina într-un stâlp de susţinere a cablurilor de tensiune pentru linia de tramvai de pe Şoseaua Giurgiului din Capitală, aceştia fiind duşi la spitalele Bagdasar şi Universitar, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ovidiu Munteanu, potrivit News.ro.
Accidentul a avut loc în jurul orei 02.00, şoferul autoturismului marca BMW, care mergea pe Şoseaua Giurgiului din direcţia Drumul Găzarului spre strada Luică, intrând cu maşina în stâlp din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed, a precizat Ovidiu Munteanu.
În maşină se aflau patru bărbaţi cu vârste între 24 şi 28 de ani, trei dintre aceştia, care au rămas încarceraţi, fiind scoşi de echipele de intervenţie venite la locul accidentului. Cei trei răniţi, dintre care unul în stare gravă, au fost transportaţi la spital, doi la Bagdasar-Arseni şi unul la Spitalul Universitar de Urgenţă. A patra persoană din autoturism a refuzat transportul la spital.
Şoferul maşinii, în vârstă de 24 ani, care avea permis de conducere din aprilie 2016, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, a mai spus purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.