ACCIDENT GRAV în Capitală. O mașină a intrat în Fântâna Miorița
Două persoane au fost rănite uşor, luni, în Bucureşti, după un accident rutier în urma căruia un autoturism a ajuns în Fântâna Mioriţa, situată în cartierul Băneasa din Bucureşti, potrivit unor oficiali din cadrul Brigăzii Rutiere.
Potrivit surselor citate, incidentul s-a produs în jurul orei 12.30, când două autoturisme s-au ciocnit ca urmare a unei neacordări de prioritate.
În urma impacutului, şoferul uneia dintre maşini a pierdut controlul direcţiei, iar automobilul a plonjat în Fântâna Mioriţa, iar celălalt autoturism s-a răsturnat pe o parte.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească exact cine se face vinovat de producerea accidentului.
Una dintre cele două victime, o femeie, a fost transportată la spital, în timp ce al doilea şofer a primit îngrijiri medicale la faţa locului.