Magazinul care dispare definitiv din România. Ce se întâmplă cu întreaga rețea de 1.000 de supermarketuri
Schimbare majoră pe piața magazinelor de proximitate din România, unde o întreagă rețea a unui retailer de cartier va dispărea.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței, Mega Image trebuie să îndeplinească o serie de angajamente structurale și comportamentale pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identificate atât în relația cu furnizorii, cât și pe piața locală a comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare, prin magazine.
„Aceasta este cea mai mare tranzacție din domeniul comerțului alimentar pe care am instrumentat-o și am impus măsuri fără precedent pe plan național, dar care sunt inspirate din practica europenă.
Comerțul alimentar este un sector prioritar pentru noi. Am avut numeroase intervenții în acest domeniu, atât prin aplicarea de amenzi, cât și prin monitorizarea atentă și prin analiza operațiunilor de fuziuni și achiziții.
Scopul nostru este să păstrăm un mediu concurențial puternic, astfel încât să nu crească prețurile, care, la ora actuală, sunt, în medie, cele mai mici din Uniunea Europeană, în ciuda presiunilor inflaționiste”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Mega Image trebuie să implementeze proceduri care să cuprindă regulile pentru listarea și delistarea furnizorilor în cadrul rețelei Mega Image/Profi, indiferent dacă aceștia comercializează produse alimentare sau non-alimentare.
Conform comunicatului, Mega Image se angajează să aplice tuturor furnizorilor Mega Image și/sau Profi o procedură prin care se stabilesc condițiile de acces în magazinele celor două rețele, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a nu fi delistați.
Totodată, vor fi prevăzute termene clare privind delistarea și obligația notificării furnizorilor.
De asemenea, Mega Image trebuie să cesioneze 87 de magazine din 44 de localități în care activitățile Mega Image și Profi se suprapun și ar putea conduce la reducerea posibilităților de alegere ale consumatorilor, înlăturându-se, astfel, orice posibile îngrijorări ale autorității de concurență.
„Am primit foarte multe observații referitoare la această tranzacție și am ținut cont de ele, obligând Mega Image să adopte măsuri pentru a proteja toți furnizorii, respectând, astfel, prevederile Directivei europene privind practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare, transpusă prin legea 81 din 2022.
În acest fel, peste 600 de furnizori ai rețelelor Mega Image și Profi, cei mai mulți de dimensiuni medii și mici, vor putea beneficia de procedurile speciale de protecție”, a mai declarat președintele Consiliului Concurenței.