Sărbătoare 14 iunie - Mari sfinți sunt pomeniți în calendar. Zi importantă pentru credincioși
Mari sfinți sunt pomeniți, astăzi, în calendarul creștin-ortodox.
Ortodoxe
Sf. Proroc Elisei; Sf. Ier. Metodie, patriarhul Constantinopolului
Greco-catolice
Sf. pf. Eliseu; Sf. aep. Metodie
Romano-catolice
Ss. Valeriu şi Rufin, m.; Elizeu, profet
Sfântul Proroc Elisei este pomenit în calendarul creştin ortodox la 14 iunie.
Elisei a fost fiul lui Şafat din cetatea Abel-Mehola. După ce a ajuns la vârsta desăvârşit, îşi petrecea viaţa sa în curăţie, pentru a fi mai plăcut lui Dumnezeu.
A fost chemat la prorocie în timp ce îşi ara pământul cu douăsprezece perechi de boi, iar Sfântul Proroc Ilie era la Horeb, vorbind cu Dumnezeu. Atunci a primit Ilie porunca de a-l face proroc în locul său pe Elisei.
Sfântul Ilie, venind, a găsit pe Elisei arând, şi, punând cojocul său pe dânsul, i-a spus voia Domnului, adică să fie proroc în locul său. Deci, i-a poruncit să meargă după dânsul. Şi Elisei, lăsând îndată toate, a urmat cu osârdie Sfântului Ilie, prorocul lui Dumnezeu
Sfântul Elisei l-a însoţit pe Sfântul Ilie la Iordan, când acesta a fost ridicat la cer într-un car de foc.
Din vârtejul iscat de răpirea la cer a Sfântului Ilie a căzut cojocul acestuia, care s-a lăsat lângă prorocul Elisei; iar el l-a luat spre mângâierea necazului său şi spre semnul darului cel îndoit câştigat de la Ilie şi ţinea la ea ca la o vistierie scumpă sau ca la o cinstită porfiră împărătească.
Prin acel cojoc, ca şi Sfântul Ilie mai înainte, Elisei, care voia să treacă râul Iordan, a făcut minunea despărţirii în două a apei, trecând ca pe uscat, după ce a lovit apa cu cojocul.
Pe oamenii cei rătăciţi de la Dumnezeu care jertfeau idolului Baal, Prorocul Elisei dorea, asemenea Prorocului Ilie, să-i înveţe cu cuvântul prorocesc, iar cu facerea de minuni să întărească cele grăite şi să-i întoarcă iarăşi la Dumnezeul cel adevărat.