Salata antidot pentru perioada de după sărbători. Nu trebuie sa lipsească de pe nicio masa, în ianuarie
Luna ianuarie este cel mai bun moment pentru un strop de detox! După două săptămâni în care ne-am răsfăţat cu cele mai delicioase (şi decadente) feluri de mâncare, în care am dublat febra cadourilor cu excesele culinare şi nu am mai ţinut cont de nicio măsură, este cazul să revenim la un stil de viaţă echilibrat.
Noi nu te obligăm să îţi reaminteşti de metoda draconică a număratului caloriilor şi nici nu te sfătuim să te înfometezi. Dimpotrivă, îţi recomandăm o salată cu varză şi pui, care te va ajuta să te simţi mai bine, după ce ai uitat de orice măsură de sărbători!
Salată cu varză şi pui, deliciul sănătos după perioada sărbătorilor
Salata cu varză şi pui este delicioasă, sănătoasă şi se resimte ca o adevărată binecuvântare pentru organismul tulburat de alimentaţia grea a sărbătorilor. Va constitui un prânz după care te vei linge pe degete, dar şi o cină uşoară, care îţi va ucide golul de foame din stomac!
Ingrediente:
- 2 ½ linguri de sare kosher;
- 1 pui (aproximativ 1,5 kg)
- 1 varză (aproximativ 1 kg);
- 120 ml ulei de rapiţă sau din sâmburi de struguri;
- 60 ml oţet balsamic alb;
- 1 lingură de suc proaspăt de lămâie;
- 2 linguri de ulei de susan;
- 2 linguriţe de zahăr;
- 140 g de migdale tăiate;
- 50 g de seminţe de susan;
- 6 cepe escalot (hasmauă sau ceapă franţuzească), tăiate mărunt.
Pune pe foc o oală cu apă şi o lingură de sare şi, după ce fierbe, scufundă puiul în ea. Lasă-l la foc mediu 15 minute. Îndepărtează oala de pe foc, acoper-o şi lasă puiul încă 15 minute. Dacă vrei să beneficiezi şi mai mult de pe urma acestei reţete, poţi fierbe puiul aproximativ 2 ore, pentru a păstra şi zeama, pe care o depozitezi la frigider sau la congelator. O poţi folosi apoi pentru a da gust supelor şi ciorbelor de legume.
Taie varza în patru, înlătură-i miezul, apoi mărunţeşte-o şi apelează la trucul preţios al chefilor. Aşaz-o cuminte într-un bol şi adaugă o jumătate de lingură de sare, apoi oferă-i un mic masaj, drept răsfăţ, pentru a te asigura că este complet pătrunsă de sare. După 15 minute, spală cu apă rece şi strecoară, pentru a înlătura excesul de sare şi de apă: umezeala din varză a fost complet absorbită de sare, ceea ce va imprima salatei tale o textură dumnezeiască.
Este timpul să pregăteşti dressingul. Amestecă cele două tipuri de ulei (de rapiţă sau din sâmburi de struguri şi de susan), adaugă oţetul balsamic alb, sucul de lămâie, lingura de sare rămasă şi zahărul.
Într-un bol mare, mixează varza, carnea de pui mărunţită, ceapa, migdalele şi seminţele de susan. Asezonează cu dressingul şi pregăteşte-te să îţi speli toate păcatele culinare din vacanţă!
Nu ne mai rămâne decât să îţi urăm: poftă bună!
Sursă text & foto: Divahair.ro