"Minune" făcută de cercetători: cum au reușit să facă obiectele să plutească doar cu lumină
Te-ai gândit cumva cum ar fi dacă obiectele ar putea pluti? Ei bine, cercetătorii susţin că au găsit o cale prin care pot face obiectele să leviteze şi să fie propulsate cu ajutorul luminii. Cercetătorii de la California Institute of Technology (Caltech) au creat un sistem de „propulsie şi levitaţie fotonică" prin crearea unui tipar complex care poate fi gravat pe suprafaţa unui obiect.
Modul în care lumina concentrată se reflectă din această gravură face ca obiectul să se atuostabilizeze, încercând să rămână în traiectoria impulsului laser.
Oamenii de ştiinţă de la Caltech speră ca metoda lor să fie folosită pentru controlul traictoriei navelor spaţiale ultra-uşoare şi chiar la crearea velelor propulsate de laser, utile pentru explorarea spaţială. Studiul a fost publicat în jurnalul Nature Photonics.
Obiecte care levitează cu ajutorul luminii
Însă, acestă descoperire nu ar fi fost posibilă dacă cercetătorii nu ar fi descoperit mai întâi pensetele optice - instrumente ştiinţifice care folosesc un impuls laser puternic pentru a atrage sau respinge obiecte microscopice. Dar acestea pot manipula mici obiecte la distanţe microscopice.
„Se poate levita o minge de ping pong folosind un jet precis de aer de la un uscător de păr. Dar nu ar funcționa dacă mingea de ping pong ar fi prea mare, sau dacă ar fi prea departe de uscător, și așa mai departe", a explicat Ognjen Ilic, autorul principal al studiului.
Deşi, teoria este încă netestată în experimente, cercetătorii susţin că dacă trece de teste, poate ajuta la trimiterea navelor spaţiale la cea mai apropiată stea de Sistemul Solar în doar 20 de ani.
„Este o aplicație deosebit de interesantă să folosim această tehnică drept o metodă de propulsie a unei nave spațiale de nouă generație", a explicat profesorul Harry Atwater, de la Caltech Division of Engineering and Applied Science. „Suntem departe de a face asta, dar suntem în procesul de a testa principiile".