MENIU

Mierea cu termen de valabilitate. Este normal sau nu? Ce răspund specialiștii

Foto/Arhivă

Ca și în alte cazuri, precum cel al vinului, există și borcane de miere pe care este înscris un termen de valabilitate. Ceea ce contrazice credința populară că aceste două produse nu au cum să se strice odată cu trecerea timpului.

Mierea este un aliment natural care a fost folosit de mii de ani pentru gustul său dulce și proprietățile sale benefice pentru sănătate. Însă, în ceea ce privește termenul de valabilitate al mierii, este important să înțelegem că mierea este un aliment cu o durată de viață foarte lungă și nu se deteriorează în mod normal în aceeași manieră în care o fac alte alimente perisabile.

Ce termen de valabilitate are mierea

Apicultorii și specialiștii în domeniu susțin că mierea, deși poate cristaliza sau să-și schimbe culoarea și textura în timp, nu se deteriorează de fapt. Unul dintre factorii cheie care contribuie la durabilitatea mierii este conținutul scăzut de apă și nivelul ridicat de zahăr natural, ceea ce face dificilă proliferarea microorganismelor și bacteriilor.

Conform normelor europene în vigoare, pe etichetă trebuie menționat termenul de valabilitate, care de regulă este de 2-3 ani. Mulți producători de miere aplică o dată de valabilitate pe etichetă, dar acest lucru este adesea pur simbolic. Mierea nu se strică sau nu devine nepotrivită pentru consum în mod natural. Aceasta poate cristaliza sau să-și schimbe textura în timp, dar nu devine periculoasă sau nepotrivită pentru consum.

De ce nu expiră mierea

Mierea nu expiră datorită  unor factori precum, procentul scăzut de apă pe care îl conține (între 17 și 18%) și care îngreunează proliferarea microorganismelor. Al doilea factor, care complică dezvoltarea bacteriilor dăunătoare, este pH-ul mierii, care este acid. Și, în sfârșit, compușii antimicrobieni din miere,  cum ar fi, compușii fenolici sau peroxidul de carbon, care au proprietăți antifungice și antibacteriene, datorită cărora mierea nu se deteriorează excesiv în timp.

Mierea cristalizează

Un aspect obișnuit al mierii este cristalizarea. Acest proces face ca mierea să devină mai groasă și să capete o textură granulată. În funcție de originea florală, procesul de cristalizare este mai rapid sau mai lent, de exemplu, mierea de salcâm cristalizează cel mai greu, în câteva luni de zile sau chiar un an. Viteza de cristalizare depinde de conținutul de glucoză, dar și de prezența altor catalizatori precum grăunțe de polen și bucățele de ceară, care servesc drept nucleu pentru cristalizare. Mierea poate conține bucățele mici de ceară, polen și propolis, din acest motiv cristalizează mai repede. Cu toate acestea, mierea cristalizată nu este alterată în mod negativ și poate fi adusă înapoi la starea lichidă prin încălzire ușoară în baie de apă.

Cum se depozitează mierea

Pentru a menține mierea în cea mai bună stare, este important să o păstrezi într-un recipient sigilat, la temperatura camerei sau într-un loc răcoros și întunecat. Protejarea mierii de umiditate și de expunerea la lumina directă a soarelui este esențială pentru menținerea calității sale.

Cum recunoaștem mierea contrafăcută

Mierea contrafăcută poate fi o problemă majoră pentru consumatori. Există o mare varietate de produse apicole false care sunt vândute în magazinele din întreaga lume, iar acestea pot fi dăunătoare pentru sănătatea noastră. Iată câteva modalități de a recunoaște mierea contrafăcută:

  • Indiferent de sezon, mierea contrafăcută poate rămâne subțire sau în stare lichidă.
  • Mierea contrafăcută se dizolvă rapid în apă.
  • Puneți puțină miere pe o foaie de hârtie. Dacă pata umedă se răspândește pe suprafața hârtiei, atunci mierea este contrafăcută.
  • Picurați puțină miere pe un șervet de bumbac, iar apoi clătiți-l cu apă rece. Mierea naturala nu va păta țesătura, iar în cazul mierii contrafăcute vor rămâne pete de la coloranți.
  • Întindeți puțină miere pe o felie de pâine. După câteva minute dacă suprafața feliei de pâine se va usca, atunci mierea este bună. Dar dacă se va înmuia, atunci mierea este falsă.
  • Înmuiați gămălia unui băț de chibrit în miere, apoi dați-i foc. Mierea naturală va lua foc imediat, în timp ce cea falsă nu va arde din cauza conținutului de apă destul de mare.

SURSA