MENIU

"M-am trezit dimineață și am văzut că sunt în pat, alături de doi bărbați". Mărturisire șocantă

"M-am trezit în pat, alături de doi bărbați. Îmi simțeam creierul de parcă ar fi fost înmuiat în alcool, mobila dansa în fața mea. Mi-am amintit cum trăgeam cocaină pe nas, cu o bancnotă de 20 de lire rulată. Mi-am adunat hainele și am mers la toaletă unde am vomitat. De vină însă nu puteam scăpa. Atunci mi-am dat seama cât de puternice sunt emoțiile". Este mărturisirea anonimă a unei femei, publicată în cotidianul britanic The Guardian.

Tânăra care scrie pentru publicația britanică spune că, cu un an înaintea momentului teribil descris în debutul scrisorii, a ieșit dintr-o relație sufocantă. A fost pasul care a dus-o spre o viață mai lipsită de responsabilități.

"Pentru prima dată în mulți ani m-am simțit liberă și eram entuziasmată că pot flirta, că pot avea relații pasagere cu alți bărbați", scrie femeia.

"Probleme au început când am început să lucrez într-un bar. Eram înconjurată de alcool și de rînduri de bărbați care erau încântați să flirteze cu femeiel de la bar", scrie tânăra.

Într-un an, tânăra a mprturisit că s-a culcat cu 12 bărbați, că a avut sex neprotejat, și că marea majoritate a partenerilor au scăpat de ea imediat după noaptea petrecută împreună.

În aceeași perioadă a încercat droguri pentru prima dată și a abuzat de alcool.

Ziua în care s-a trezit alături de doi bărbați și în care a realizat că cel puțin trei dintre bărbații cu care se culcase își înșelaseră prietenele, a fost ziua în care a decis să facă o schimbare.

"A urmat faza de dezintoxicare. Nu am mai atins alcoolul, am mers la o clinică pentru a-mi trata dependența de sex. Mi-am promis să fac sex doar când sunt trează și acum am deja trei luni de când nu am mai băut. În cele din urmă, am decis să mă iert. Și nu mi-am schimbat părerea".

 

Mai multe articole despre:
mărturisire