Fraza pe care n-ar trebui s-o scrii niciodată într-un e-mail
Există câteva expresii pe care n-ar trebui să le folosim în e-mailurile de serviciu, spun specialiștii în Resurse Umane.
Pe lângă limbajul colocvial, care n-ar trebui să se regăsească nici măcar în formulele de salut din mesajele către colegii sau către superiorii ierarhici de la locul de muncă, ar trebui să evităm și un tip de mulțumire.
Este vorba despre mulțumirile adresate în avans, cu specificarea acestui fapt.
”Mulțumesc anticipat” nu doar că este o formulă incorectă, întrucât din moment ce mulțumești în e-mail, înainte de a primi ceea ce soliciți, este evident că mulțumești în avans, dar este și deranjantă, deoarece destinatarul mesajului s-ar putea simți inconfortabil dacă nu îți poate oferi ceea ce dorești.