MENIU

Formația Phoenix va avea un muzeu în orașul natal, Timișoara

Nicolae Covaci, liderul Phoenix (foto: FB/Mimo Obradov)

Formația Phoenix, recunoscută drept cea mai valoroasă trupă rock românească, ar urma să aibă un muzeu în orașul natal, Timișoara. Decizia finală va fi luată după ce propunerea va fi supusă și unei dezbateri publice, în cadrul căreia timișorenii să vină cu propuneri.

Anunțul privind amenajarea unui spațiu muzeal dedicat legendarei formații a fost făcut de vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

 

"Vom avea un muzeu al trupei Phoenix la Bastion! Respectăm istoria Timișoarei și cred că avem datoria de a ne promova valorile, de aceea, în plenul Consiliului Județean voi susține alocarea unui spațiu în cadrul Bastionului Theresia pentru realizarea unui muzeu al legendarei trupe rock Phoenix.

 

Astăzi (luni - N.R.) a fost publicat proiectul de hotărâre conform căruia spațiul expozițional va trece în administrarea Muzeului Național al Banatului începând cu data de 1 iulie 2024. Votul consilierilor județeni va fi în cadrul plenului ordinar, până atunci, așteptăm părerile timișorenilor despre cum putem operationaliza mai bine cei 160 mp," a scris Proteasa.
 
 
 
 
Mai multe articole despre:
phoenix Nicu Covaci muzeu scandal Ceausescu